Medici din Focșani urmăriți penal pentru ucidere din culpă în cazul morții unei fete de 17 ani

0
Publicat:

Trei medici de la Spitalul de Urgență „Sf. Pantelimon" din Focșani sunt urmăriți penal, într-un dosar deschis de procurorii locali după moartea unei tinere de 17 ani care a suferit o operație de cezariană.

Spitalul de Urgență Focșani FOTO: Ștefan Borcea
Spitalul de Urgență Focșani FOTO: Ștefan Borcea

Procurorii au descins, marți, 8 noiembrie, la Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon, într-un dosar deschis încă din vară.

În dosar sunt vizați trei medici din cadrul unității spitalicești învinuiți de comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, fals intelectual, favorizarea infractorului.

Totul a pornit după decesul unei tinere de 17 ani, gravidă, care a fost internată în spital pentru o operație de cezariană. Femeia a murit în luna iulie 2022, în urma complicațiilor survenite după procedurile medicale. 

„În cauză s-a început urmărirea penală im rem și im personam față de un număr de 3 persoane, medici în cadrul unității spitalicești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, fals intelectual, favorizarea infractorului. La data de 8.11.2022, polițiștii din cadrul IPJ Vrancea au pus în executare sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani un număr de șapte mandate de percheziție domiciliară la locuințele unor persoane, precum și la sediul Spitalului de Urgență Sf. Pantelimon Focșani”,  se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani.

Conducerea Spitalului de Urgență nu a dorit să comenteze situația.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite