Cu un picior în groapă, societatea de termoficare ENET caută soluţii să scape de faliment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi Compania de Utilităţi Publice sunt principalii creditori ai ENET.


Pe rolul Tribunalului Vrancea, Secţia Civilă şi de Contencios Administrativ Fiscal în materie de Faliment, a fost introdusă cererea de Concordat Preventiv, solicitată de societatea de termoficare ENET, aflată într-o situaţie extrem de dificilă din cauza datoriilor imense către mai mulţi creditori.

Este vorba despre Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi Compania de Utilităţi Publice, acestea fiind chemate în dosar în calitate de creditori.

Deocamdată, instanţa de judecată a dispus suspendarea provizorie a urmăririlor silite şi totodată a dispus deschiderea procedurii de concordat preventiv pentru debitoarea ENET SA Focşani, fiind desemnat ca administrator concordatar provizoriu ASIST CONT SPRL FOCŞANI.

Potrivit Legii85/2014, concordatul preventiv oferă practic posibilitatea debitorului, a cărui întreprindere traversează o criză financiară care ar putea fi remediată, să ceară creditorilor şansa de a se redresa, evitând astfel procedura reorganizării judiciare, greoaie şi anevoioasă şi care de cele mai multe ori eşuează sau nu duce la rezultatul scontat.

Pentru acest lucru, creditorii pomeniţi mai sus trebuie să fie convinşi să accepte planul debitorului, precum şi să admită faptul că şi-ar putea încasa banii în condiţii mai avantajoase prin încheierea concordatului, decât în cazul falimentului debitorului.

În urmă cu doi ani, ENET avea datorii de peste 20 de milioane de euro.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite