Un pensionar din Craiova, acuzat că a corupt sexual 4 minori, a scăpat de gratii după 6 luni

0
Publicat:

Bărbatul a fost acuzat că aducea la domiciliu copiii vecinilor care aveau vârste cuprinse între 4 și 8 ani. Minorii erau convinși să-i atingă pensionarului părțile intime și să le sărute.

FOTO / Arhivă Adevărul
FOTO / Arhivă Adevărul

Oribila poveste a ieșit la iveală anul trecut în luna iunie, când unul dintre părinți a aflat de la fiica lui că fusese ademenită cu dulciuri de un vecin și a mers în casa acestuia. Sub pretextul că se joacă, bătrânul, în vârstă de 63 de ani, și-a dat pantalonii jos și i-a spus fetiței să-i atingă organele genitale.

Imediat ce au primit sesizarea, polițiștii au demarat o ancheta și au stabilit că alte trei fetițe trăiseră aceleași momente.

În fapt, la data de 4 iulie, un minor și o minoră, de 5 și 6 ani, din Craiova, s-ar fi deplasat la locuința bărbatului, unde cel în cauză, în urma practicării unor jocuri, și-ar fi expus organele genitale și i-ar fi determinat pe minori să le atingă", au precizat polițiștii într-un comunicat de presă.

Ancheta a mai arătat că în timp ce se afla în curtea locuinței sale, împreună cu o altă minoră de 8 ani, pensionarul a atins-o în zona feselor, și-a expus organele genitale și a determinat-o pe aceasta să le atingă.  

Bătrânul pervers a fost arestat pe data de 20 iulie 2022. El a contestat măsura arestării preventive și de două ori magistrații de la Judecătoria Craiova au dispus arestul la domiciliu, dar procurorii au atacat decizia spunând că bărbatul este un pericol.

Tribunalul Dolj le-a dat câștig de cauză, dar a treia oară când Judecătoria Craiova a hotărât iarăși arestul la domiciliu, magistrații au respins cererea Parchetului ca pensionarul să rămână după gratii.

Dosarul a ajuns în instanță. Primul termen va fi pe data de 17 februarie a.c.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite