Crima din Grădina Botanică din Craiova. 15 ani de închisoare pentru tânărul care a înjunghiat o fată mortal, „din plictiseală”
0Tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare. Decizia este definitivă și a fost dată vineri, 27 septembrie, de Curtea de Apel Craiova.
Instanţa Curţii de Apel Craiova a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul Fojică Mario-Alexandru şi de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova împotriva sentinţei penale din data de 28 iunie 2024, pronunţată de Tribunalul Dolj, prin care a fost condamnat Mario Alexandru Fojică la măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă maximă de 15 ani, instanţa dispunând executarea acestei măsuri într-un penitenciar, potrivit Agerpres.
„Respinge, ca nefondate apelurile declarate de inculpatul Fojică Mario-Alexandru şi de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova împotriva sentinţei penale nr. 325 din data de 28 Iunie 2024, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 5596/63/2023. Deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 28.06.2024, în continuare, la zi. Obligă apelanţii la plata sumei de 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 276 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul Fojică Mario-Alexandru la plata către părţile civile Lungu Flavius Narcis, Lungu Ana-Maria şi Lungu Alexia-Andreea a sumei de 4.020 de lei (3.750 de lei onorariu apărător ales şi suma de 270 lei cheltuieli ocazionate de deplasare), cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de aceasta”, se menţionează în decizia definitivă a Curţii de Apel Craiova.
Tribunalul Dolj l-a condamnat pe 28 iunie pe Fojică Mario-Alexandru, minor la data săvârşirii faptelor, la 15 ani de închisoare ca măsură educativă într-un penitenciar pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, port fără drept de obiecte periculoase şi folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Potrivit sursei citate, instanţa a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi l-a obligat pe inculpat la plata către această parte civilă a sumei de 29.317 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.â
Tribunalul Dolj l-a obligat pe inculpat, în solidar cu părţile responsabile civilmente Fojică Constantina şi Fojică Marius, la plata sumelor totale de 600.000 euro şi 200.000 lei cu titlu de despăgubiri morale către părţile civile din dosar şi a sumei de aproape 60.000 de lei cu titlul de despăgubiri materiale.
A ucis „din plictiseală”
O adolescentă de 14 ani şi prietenul acesteia au fost înjunghiaţi, pe 27 iunie 2023, în timp ce se aflau în Grădina Botanică, minora decedând din cauza rănilor suferite.
Atacatorul acestora, Mario Alexandru Fojică, avea la acel moment 17 ani şi era elev la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”.
El a fost trimis în judecată, în septembrie 2023, pentru omor calificat şi tentativă de omor calificat, anchetatorii arătând că inculpatul „a plecat de acasă cu intenţia clară de a ucide pe cineva, rămânându-i doar să-şi aleagă victimele”.
În fața instanței, tânărul a mai susținut că intenția sa nu a fost de a ucide, ci doar de a speria victimele.