Radu Mazăre, Regele Carnavalului. Va fi Nabucodonosor la parada de sâmbătă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Mazăre, primarul-cameleon FOTO Fashion TV
Radu Mazăre, primarul-cameleon FOTO Fashion TV

Dacă la deschiderea sezonului de spectacole din 6 iulie a intrat în rolul Regelui-Soare Ludovic al XIV-lea, în această sâmbătă Radu Mazăre se va costuma în Regele Nabucodonosor.

Anul trecut a fost spartan, maharajah, samurai, sultan, ţar, Regele James şi Ulise. Ediţia din acest an a Carnavalului Mamaia îi oferă noi provocări lui Radu Mazăre, Regele Carnavalului, care se va costuma în Nabucodonosor.

Parada va avea loc sâmbătă, 27 iulie, ora 21, în Piaţeta Cazino Mamaia. „Primăria Municipiului Constanţa şi FashionTV România invită la o nouă seară de distracţie şi dans unică în Europa.

Radu Mazăre s-a lăsat inspirat de istoria Babilonului şi de personajul legendar, rege al Babilonului, la ordinul căruia ar fi fost construite Grădinile Suspendate, una dintre cele şapte minuni ale lumii.

O poveste cu multe detalii interesante care l-au determinat pe Giuseppe Verdi să compună celebra sa operă, Nabucco, inspirat de legenda Regelui Nabucodonosor“, spun organizatorii.

Atmosfera serii va fi întreţinută şi de cele 11 care alegorice şi zeci de animatori ai cluburilor din Mamaia. Toţi vor defila pe promenadă şi vor oferi reprezentaţii spectaculoase pe scena FashionTV Summer Festival Mamaia 2013 din Piaţeta Cazino. Totodată vor fi prezente cele mai frumoase tinere din România, selectate de Caravana FashionTV.  

Întregul spectacol este o acţiune de promovare a brandului staţiunii Mamaia drept una dintre cele mai fashion şi atractive destinaţii de vacanţă din Europa şi va fi transmis în peste 190 de ţări din întreaga lume, prin intermediul postului FashionTV.

Evenimentul face parte din programul FashionTV Summer Festival Mamaia 2013 şi este susţinut de Asociaţia Patronală Mamaia şi Asociaţia Litoral Delta Dunării. „Intrare liberă, distracţie maximă!“, promit amfitrionii.  

Cluburile care participă cu care alegorice sunt Ego, Fratelli, Bellagio, Coyote Ugly, Luv, Crema, Crush, Tan Tan, Le Gaga, Megalos, Princess.   

Vă mai recomandăm

FOTO Aşa se distrează Radu Mazăre la 45 ani. De la ziua sa de naştere, Primarul-Soare pleacă direct la Carnavalul Mamaiei

FOTO Radu Mazăre, inspector de manechine. Primarul Constanţei a verificat personal carele alegorice care vor defila la Carnavalul Mamaia 2013

Avanpremiera Carnavalului Mamaia 2013. Începe defilarea carelor alegorice, cu Radu Mazăre în frunte

FOTO Mazăre, Primarul-Soare, a condus parada carelor alegorice la Carnavalul Mamaia 2013


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite