Radu Mazăre a lipsit de la şedinţa Consiliului Local. În absenţa sa au apărut tensiuni în grupul consilierilor PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Mazăre, absent la şedinţa Consiliului Local.
Radu Mazăre, absent la şedinţa Consiliului Local.

Radu Mazăre a lipsit de la şedinţa Consiliului Local. Apropiaţii săi susţin că este o premieră în cei 15 ani de când ocupă funcţia de primar. În lipsa lui consilierii PSD nu au mai votat unitar aşa cum o făceau înainte, dezbinarea survenind chiar la un proiect care îl viza pe Radu Mazăre.

Şedinţa de luni a Consiliului Local Constanţa a început fără Radu Mazăre. Primarul a lipsit fără să dea explicaţii. El nu fusese prezent nici la festivitatea de premiere a persoanelor care au împlinit 80 de ani sau 50 de ani de căsătorie. Şedinţa a decurs normal până spre finalul ei atunci când a fost luată în discuţie cererea DNA Constanţa către Consiliul Local ca acesta să se constituie parte civilă într-un dosar în care Radu Mazăre este acuzat că a subevaluat terenurile de la Cazino Mamaia şi de la Castel, creând un prejudiciu de patru miloane de euro.

Deşi viceprimarul Decebal Făgădău a spus în cadrul şedinţei să nu se constituie Consiliul Local parte civilă în acest caz, nu toţi consilierii PSD l-au ascultat. Mai exact doar cinci dintre ei împreună cu viceprimarul au votat împotriva solicitării DNA, cei mai mulţi social-democraţi au decis să se abţină. La final votul a fost următorul: 11 abţineri, şase voturi pentru proiect şi tot şase împotriva acestuia. Rezultatul, transmis DNA Constanţa, va menţiona că nu a fost luată vreo decizie deşi solicitarea procurorilor anticorupţie a fost supusă la vot.

Modul cum au votat consilierii PSD l-a dezamăgit pe viceprimarul Decebal Făgădău, spunând că acesta “reprezintă rezultatul măsurătorii fricii şi bărbăţiei”.  El a recunoscut că îl bate gândul să demisioneze din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PSD Constanţa din cauza votului de astăzi. “Am suferit o dezamăgire. Mă gândesc la repercusiunile politice ale acestui vot de astăzi. Inclusiv demisia mea din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale”, a spus Făgădău.

El a explicat şi faptul că nu se putea constitui Consiliul Local parte civilă în acest dosar atâta timp cât CL s-a ocupat de vânzarea terenurilor respective. “Consiliul Local a aprobat nişte vânzări. Consiliul Local a aprobat la ce preţuri să se facă aceste vânzări. Consiliul Local a făcut o expertiză din care reiese că nu există niciun prejudiciu. Pe cale de consecinţă mi se pare nefiresc ca să recunoşti un potenţial prejudiciu atâta vreme cât tu ai votat consecvent pentru vânzare, pentru stabilire de preţ şi pentru faptul că nu există un prejudiciu”, a precizat viceprimarul.

Decebal Făgădău a mai spus că votul consilierilor PSD de astăzi îl va face să se gândească foarte serios la viitorul său politic.

Mai citiţi şi:

VIDEO Mazăre s-a răzgândit? Decizia de demisie de la Primărie e luată doar în proporţie de 90%

Radu Mazăre: „Am obosit. În curând voi renunţa la Primărie. Categoric nu mai candidez“

Arpad Paszkany a recunoscut că Radu Mazăre i-a cerut un milion de euro pentru construirea unui mall

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite