Pericolele din zona plajelor lărgite din Mamaia. „Să nu riscăm mai mult decât trebuie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Porţiune de plajă lărgită în Mamaia Nord foto: Călin Gavrilaş
Porţiune de plajă lărgită în Mamaia Nord foto: Călin Gavrilaş

Plajele lărgite din Mamaia-Mamaia Nord au mărit teritoriul României cu câteva zeci de hectare. Totodată, ele au schimbat configuraţia adâncimii mării.

Ministrul Mediului Barna Tánczos a fost joi, 20 mai, în vizită pe litoral, prilej cu care a vorbit despre unul dintre cele mai importante proiecte pe care le derulează România la ora actuală.

„Protejarea şi reabilitarea zonelor costiere – Faza a II-a” este un proiect cu o valoare de 841.118.736 de euro, contribuţia Uniunii Europene, prin Fondul de coeziune, fiind de 602.743.199 de euro. Lucrările de lărgire a plajelor în zona Mamaia şi Mamaia Nord au început încă din toamna anului trecut.

Lărgirea plajelor reconfigurează adâncimea Mării Negre în zona de îmbăiere. Dacă Mamaia era recunoscută pentru zecile de metri în care apa avea o adâncime mică, acum situaţia, în zonele de plajă nou create, s-a schimbat. „Am primit garanţii de la specialişti că este asigurată o pantă corectă până la 30 de metri şi se va asigura balizajul astfel ca îmbăierea să se facă în condiţii de siguranţă”, spune ministrul.

De asemenea, Barna Tánczos a spus că este important ca serviciul de salvamar să fie aproape de apă şi este „extrem de important ca turiştii să respecte indicaţiile salvamarilor. Panta o să fie diferită de panta de până acum. O să fie mai abruptă ca până acum. În perioada de sezon estival trebuie să existe balizajul pentru ca turiştii să ştie limita”.

Ministrul a arătat că fenomenul de formare a plajei este unul lung, durează ani de zile, sunt depuneri şi eroziuni de nisip, stabilizarea se va face în timp.

Barna Tánczos in vizita la constanta foto calin gavrilas

Ministrul Barna Tánczos (centru), alături de Mihai Lupu, preşedintele CJ Constanţa (stânga) şi Vergil Chiţac, primarul Constanţei

Vom avea o plajă modernă

După finalizarea şi recepţia lucrărilor de către cei de la Apele Române urmează intabularea noilor porţiuni de plaje. Operaţiune va fi finalizată, cel mai probabil, la începutul anului viitor. După aceea, autorităţile vor să facă o altfel de plajă în aceste zone.

„Vom lansa un concurs internaţional de soluţii de urbanism şi arhitectură pentru amenajarea acestei porţiuni de plajă. Va fi nevoie de un nou PUZ (Plan Urbanistic Zonal) pentru amenajarea unei plaje moderne, demne de secolul XXI. Va fi un nou început, o abordare diferită faţă de cea din trecut. O nouă infrastructură de turism”, spune ministrul Mediului.

Pentru următorii 40-50 de ani se redesenează tot ceea ce însemna turism şi plajă în Mamaia, crede Barna Tánczos. „Va fi un an de tranziţie şi trebuie să respectăm toate indicaţiile salvamarului pentru a avea grijă de noi, să nu riscăm mai mult decât trebuie”, a mai spus acesta.

Citeşte şi:

Arhiepiscopul Teodosie va lipsi de la procesiunea religioasă din Constanţa. Ce ierarh îi ia locul

Captură istorică de heroină la Constanţa VIDEO

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite