O petrecere de majorat cu 40 de participanţi, în interiorul unui local, „spartă” de poliţiştii din Constanţa
0
Incidentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă în localitatea Valu lui Traian din judeţul Constanţa. Poliţiştii au aflat despre petrecerea care încălca regulile de protecţie în urma unui apel telefonic.
O petrecere de majorat dintr-o localitate din judeţul Constanţa, s-a terminat, la scurt timp după ce a început, în sunet de sirene şi cu amenzi. În seara de vineri, 16 octombrie, în jurul orei 21,30, poliţiştii Postului de Poliţie Valu lui Traian au fost sesizaţi de către un operator TelVerde cu privire la faptul că, la un popas turistic din localitatea Valu lui Traian, judeţul Constanţa, ar avea loc o petrecere cu mai multe persoane, care nu ar respecta prevederile legale referitoare la unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că este vorba despre un eveniment privat, în spaţiu închis, cu participarea a aproximativ 40 de persoane, încălcându-se astfel prevederile HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă, prin care este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive) în spaţii închise.
Administratorul societăţii comerciale în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 lei, iar petrecăreţii au fost trimişi acasă deoarece localul a fost închis temporar pentru dezinfecţie.