Încep înscrierile la facultate! Vezi oferta Universităţii Ovidius

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atenţie la dosarul de înscriere la facultate!
Atenţie la dosarul de înscriere la facultate!

Universitatea Ovidius pune la dispoziția viitorilor candidați 16 facultăți, unde procesul de învățământ se desfășoară în cadrul a 48 domenii de licență și 74 programe de studii.

Luni, 16 iulie, începe sesiunea de înscrieri pentru admiterea în anul universitar 2012-2013 la Universitatea Ovidius din Constanța. Calendarul sesiunii de admitere iulie 2012 este următorul: 16 - 23 iulie 2012 - înscrieri la facultăţile care au probă de concurs, 16 - 27 iulie 2012 - înscrieri la facultăţile care au concurs pe bază de dosar, 24 - 27 iulie 2012 - susţinerea probelor de concurs, 28 – 29 iulie 2012 – afișarea rezultatelor.

Înscrierile se fac la sediile universității, astfel: Campus corp A (Aleea Universității nr. 1) pentru facultățile – Facultatea de Științe Economice, Facultatea de Litere, Facultatea de Teologie, Facultatea de Istorie și Științe Politice, Facultatea de Drept, Științe Administrative și Sociologie, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației; Campus corp B (Aleea Universității nr.1) – Facultatea de Medicină, Facultatea de Farmacie,  Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole; Baza Nautică – Facultatea de Educație Fizică și Sport; sediul Universității de pe bdul Mamaia nr.124 – Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică și Tehnologia Petrolului, Facultatea de Matematică și Informatică, Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă, Facultatea de Arte;  str. Ilarie Voronca nr. 58 – Facultatea de Medicină Dentară; str. Unirii nr.22B  – Facultatea de Construcții.

„Special pentru candidați, în acest an organizăm două puncte de informare la sediul de pe bdul Mamaia și la Campus, de unde se pot obține toate informațiile necesare pentru o bună desfășurare a înscrierilor. Pentru prima dată, venim în întâmpinarea viitorilor candidați chiar în spațiile din fața celor două clădiri emblematice ale comunității ovidiene, pentru o mai bună cunoaștere a ofertei educaționale. Ne prezentăm în fața comunității locale și naționale ca o instituţie de educaţie şi cercetare ştiinţifică, având calificatul «Grad de încredere ridicat», acordat de ARACIS, o universitate modernă, într-o vizibilă schimbare”, a declarat rectorul Universității Ovidius, Dănuț Tiberius Epure.

Universitatea Ovidius pune la dispoziția viitorilor candidați 16 facultăți, unde procesul de învățământ se desfășoară în cadrul a 48 domenii de licență și 74 programe de studii. Procesul educațional este organizat pe trei cicluri de studii: licență, masterat și doctorat, care, într-o succesiune firească, asigură studenților desăvârșirea profesională.

Un rol important este acordat cercetării științifice, universitatea deținând centre de cercetare recunoscute CNCSIS în majoritatea domeniilor de activitate. Universitatea Ovidius are peste 60 de protocoale și convenții de colaborare pe diferite domenii educaționale și de cercetare științifică cu universități din 24 țări ale lumii.

Cei peste 18.000 de studenți au la dispoziție săli de curs și laboratoare dotate cu aparatură modernă, bibliotecă virtuală, servicii de consiliere, oportunități în accesarea unor programe de mobilități europene, cabinete medicale. Universitatea dispune de o Bază sportivă modernă,iar oportunitățile de cazare oferite studenților se ridică la standarde de calitate hoteliere. Amănunte găsiţi pe www.univ-ovidius.ro.

Pentru anul universitar 2012 – 2013 sunt scoase la concurs 1.300 de locuri fără taxă și câteva mii cu taxă. La majoritatea facultăților admiterea se face pe baza concursului de dosare.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite