Cine este Emanuel, băiatul nevăzător din Constanţa care a primit Golden Buzz la „Românii au talent”: „Sunt bucuros că exişti” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
emanuel ion romanii au talent captura

Emanuel a impresionat juriul „Românii au talent” chiar în prima seară a concursului din ediţia 2022. Băiatul cântă la cinci instrumente.

Emanuel Ion are 15 ani şi este din localitatea Nazarcea, judeţul Constanţa. Este nevăzător din naştere şi reuşeşte performanţa de a cânta la cinci instrumente: orgă, acordeon, chitară, chitară bass şi tobe.

Totul a pornit la 4 ani, când a început să cânte la o orgă de jucărie. Spune că mâinile parcă îi sunt călăuzite, se arată pe site-ul oficial al emisiunii „Românii au talent.”

A venit la emisiune pentru a demonstra că persoanele nevăzătoare pot să reuşească în viaţă chiar dacă au un handicap.

Emanuel este singurul băiat al familiei şi mai are cinci surori, una dintre ele fiind adoptată. Tatăl familiei este pastor penticostal în Năvodari, iar Emanuel cântă în biserică în fiecare săptămână. 

După interpretarea de vineri seara, Mihai Bobonete, unul dintre juraţi, a spus: „Sunt bucuros că exişti, omule!”. 

„Ne-am ridicat în picioare şi noi, şi toţi cei din public”, i-a spus un alt jurat, Dragoş Bucur. 

Emanuel a primit Golden Buzz din partea Andrei. „Eu în faţa momentelor de genul asta, când rămân fără niciun un cuvânt, pot doar să mă bucur alături de concurent şi să-l răsplătesc cu ce am mai bun”, a spus aceasta.

Vă recomandăm şi: 

E oficial: Contractul corvetelor, amânat de discuţiile dintre Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa, iar Forţele Navale Române mai au de aşteptat

Fabrică de ţigarete contrafăcute, descoperită de DIICOT. Funcţiona în subteran, cu aparate de bruiaj VIDEO

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite