Undă verde la Cluj pentru un proiect unic în România şi sud-estul Europei. Va salva vieţile a zeci de mii de români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa ar urma să sarate viitorul Centru Integrat de Transplant de la Cluj
Aşa ar urma să sarate viitorul Centru Integrat de Transplant de la Cluj

Consiliul Judeţean Cluj a primit din partea proiectantului Studiul de Fezabilitate aferent construirii viitorului Centru Integrat de Transplant Cluj, parte integrantă a etapei de proiectare.

Consiliul Judeţean Cluj va construi Centrul Integrat de Transplant, proiect unic în România şi sud-estul Europei. În perioada imediat următoare, după analiza şi însuşirea documentaţiei, Studiul de Fezabilitate va fi supus aprobării plenului reunit al forului administrativ judeţean.

Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, spune că lucrările de construcţie ar putea începe încă din luna martie a anului viitor. „E îmbucurător faptul că procedurile tehnice şi urbanistice aferente acestui extrem de important proiect de infrastructură medicală respectă graficul agreat. Mai mult decât atât, Studiul de Fezabilitate a fost transmis Consiliului Judeţean chiar înainte de termenul contractual prevăzut. 

Un alt pas înainte în derularea acestui proiect de interes strategic pentru Cluj şi pentru întreaga ţară a fost făcut ieri (n.r.- joi, 2 septembrie), odată cu aprobarea de către Consiliul Local a P.U.Z.-ului. Practic, prin finalizarea Proiectului Tehnic şi emiterea autorizaţiei de construire, intrăm în linie dreaptă cu demararea licitaţiei de execuţie, pe care ne-o dorim a fi realizată în cursul lunii martie 2022”, a spus Tişe..

Proiectarea primului Centru Integrat de Transplant din România şi din sud-estul Europei a fost atribuită în data de 18 noiembrie 2020 Asocierii dintre firmele de arhitectură „Pinearq S.L.P.” din Spania şi biroul de proiectare „Dico şi Ţigănaş” S.R.L., în urma concursului internaţional de soluţii iniţiat de Consiliul Judeţean în acest scop. Conform contractului încheiat, proiectantul trebuie să finalizeze elaborarea întregii documentaţii tehnice până la sfârşitul anului.

Proiectul Consiliului Judeţean Cluj vizează edificarea primului centru de transplant din ţară care integrează facilităţile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic şi renal. În cadrul acestuia, toate circuitele, spaţiile şi funcţiunile necesare vor fi realizate la cele mai înalte standarde din domeniu.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite