Şoferi drogaţi în mini-vacanţa de Paşte
0Poliţiştii clujeni au depistat în mini-vacanţa de Paşte mai mulţi şoferi aflaţi sub influenţa substanţelor interzise. În schimb, a fost găsit doar un şofer aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii turdeni au depistat, la data de 2 mai a.c., în jurul orei 18.40, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Turda, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Calea Victoriei, fără a deţine permis de conducere. Testarea cu aparatul drugtest a indicat o valoare pozitivă, cel în cauză fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.
Drogaţi la volan în Huedin
Poliţiştii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei oraşului Huedin efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, în urma depistării în trafic a unui conducător auto testat pozitiv cu aparatul drugtest.
La data de 2 mai a.c., în jurul orei 18.00, bărbatul în vârstă de 32 de ani, din oraşul Huedin, a fost depistat de poliţiştii rutieri în timp ce se deplasa pe strada Horea. Ulterior testării, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.
La data de 3 mai a.c. în jurul orei 20.55, pe strada Horea, din oraşul Huedin, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Huedin au efectuat semnalul de oprire unui autoturism condus de un tânăr în vârstă de 27 de ani. Tânărul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv. În continuare, acesta a fost condus la o unitatea medicală în vederea recoltării probelor biologice.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Huedin efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Şofer băut cu dosar penal
La data de 2 mai a.c. în jurul orei 00.20, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Turda au oprit în vederea efectuării unui control, un autoturism care se deplasa pe strada Câmpiei din municipiu, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani.
Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto a indicat o concentraţie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
În cauză sunt efectuate cercetări privind comiterea infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.