Rețeta Untold: investiție de 20 de milioane de euro, beneficii pentru Cluj de 80. Cum s-a rezolvat problema zgomotului
0Clujul ar putea obține 80 de milioane de euro în urma festivalului Untold, bani care vor ajunge la hotelieri, malluri, restaurante și chiar la privații care găzduiesc turiști în aceste zile. Untold începe joi, 3 august, la Cluj, și va dura până duminică, 6 august.
Untold ar putea aduce în acest an beneficii de 80 de milioane de euro pentru oraș, spune directorul de comunicare al festivalului, Edi Chereji. El se bazează pe cifrele unuia dintre partenerii festivalului, o bancă importantă din România, dar și pe studii efectuate de economiști independenți. Spre comparație, anul trecut ar fi fost vorba de beneficii de circa 60 de milioane de euro. Atunci, aproape 400.000 de fani au luat parte la festival.
Mai mulți fani, mai mulți bani
Anul acesta, numărul lor va fi mai mare ca oricând, iar de aici va rezulta o sumă mai mare – bani cheltuiți de zecile de mii de fani pe hoteluri, pensiuni sau gazde private, dar și în magazine, restaurante și alte locuri din Cluj.
„În primul rând, noi când spunem bani care rămân în comunitate nu vorbim de biletele și abonamentele pe care noi le vindem. Vorbim de extra bani pe care oamenii îi cheltuie după ce au ajuns la festivaluri, după ce se presupune că au deja abonamentul cumpărat. Vorbim doar de cheltuielile în zona de cazare, mâncare, shopping, transport în comun. Cifrele astea le avem de la partenerul nostru bancar, Banca Transilvania, care aici în Cluj, sigur că monitorizează și la nivel de național, fiind cel mai mare operator bancar, au acces la tranzacții, la informațiile financiare și de acolo reușim să extragem într-un mod foarte acurat astfel de informații. E bazat pe cifrele lor, dar și pe informațiile pe care le avem și noi, și pe studiile pe care le facem și noi”, spune Edi Chereji.
Spre comparație, Untold îi costă în acest an pe organizatori circa 20 de milioane de euro. Managerul Edi Chereji spune că organizatorii Untold, Neversea și Masiff, festival care are loc în Poiana Brașov, au investit în acest an 20, 16, respectiv 3 milioane de euro în cele trei festivaluri.
„Pentru că dimensiunea festivalului de la Constanța e un pic mai mică decât aici, la Cluj. Dar dacă la Cluj am spus între 45 și... iată, în acest an estimăm să avem în jur de 80 de milioane de euro bani care rămân în comunitatea clujeană și după festival. Și la Constanța cifrele au fost unele impresionante. Între 30 și până în 50 de milioane de euro bani care au rămas pe litoral. Sigur, nu doar în orașul Constanța, pentru că acolo cumva lumea circulă mult mai mult în întreaga regiune pe timpul festivalului”, adaugă Chereji.
De la anul, conceptul Untold va depăși granițele țării, urmând ca un festival să fie organizat la Dubai. În anii următori, echipa care organizează Untold ar avea în plan și alte orașe mari din România, pe lângă Cluj și Constanța. Inclusiv Bucureștiul se află pe harta lor, în condițiile în care anul trecut aceeași echipă a organizat un eveniment de amploare de Crăciun, în Capitală.
Panouri fonoabsorbante de ultimă generație
Până atunci, la fel ca în fiecare an, Untold este contestat de o parte a populației Clujului, în special oameni în vârstă, nemulțumiți de zgomotul și de aglomerația provocată de zecile de mii de turiști din toată țara și din străinătate, care iau cu asalt orașul, pe durata festivalului. Spre deosebire de alte dăți, numărul nemulțumiților pare a fi în scădere. Conform datelor organizatorilor, care au efectuat un studiu, 95% din populația orașului susține festivalul, oamenii fiind conștienți de beneficiile pe care le aduce cel mai mare festival din sud-estul Europei.
Pentru cei nemulțumiți, organizatorii spun că au luat câteva măsuri. În acest sens, mai multe panouri fonoabsorbante de ultimă generație au fost achizițonate numai în acest an.
„Problema deranjului sau a zgomotului e o problemă de care ținem cont și luăm an de an măsuri, pentru a deranja cât mai puțin. Am investit în bariere fonice, panouri fonoabsorbante, și ne străduim an de an să găsim cele mai bune măsuri în acest sens. Până acum, efortul nostru a fost răsplătit, pentru că, deși mai există unele nemulțumiri, din datele pe care le avem peste 95% dintre clujeni apreciază și susțin acest festival, conștienți că micile neplăceri sunt mult mai puține decât beneficiile pe care evenimentul le aduce. Astfel, tot mai puțini oameni se plâng de zgomot”, mai spune Chereji.
Marcel Bonțidean, șeful Poliției Local Cluj, confirmă că, de la an la an, sesizările clujneilor privind zgomotul produs de Untold sunt tot mai puține.
Ce artiști mari vin la Cluj
Și în acest an, ca de fiecare dată, la Cluj vor veni artiști de top. Armin Van Buuren, David Guetta, Martin Garix și Imagine Dragons sunt doar câteva dintre vedetele festivalului. Ultimii vin în premieră în România.
David Guetta și Armin Van Buuren, doi dintre cei mai apreciați artiști din muzica electronică, vor mixa duminică, de la ora 1.00, respectiv de la 3.00. Concertul Imagine Dragons e programat vineri, de la ora 22.10, tot pe Cluj Arena. Organizatorii se așteaptă ca de fiecare dată stadionul să fie arhiplin și să adune câte 70.000 de spectatori.
Până atunci, alți artiști de top, Ava Max și Bebe Rexha vor cânta în prima zi, joi, 3 august, alături de Alok, KSHMR, Steve Aoki și Topic, pe principala scenă a festivalului.
Alte nume importante, Amelie Lens, Camelphat sau Markus Schulz, vor putea fi urmărite pe scenele festivalului, de-a lungul celor patru zile.