Structura noului an şcolar: Când sunt programate vacanţele elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul şcolar 2019 – 2020 începe luni, 9 septembrie. Conform Ministerului Educaţiei Naţionale, structura anului şcolar cuprinde semestrul I (9 septembrie - 20 decembrie 2019) şi semestrul al II-lea (13 ianuarie - 12 iunie 2020), cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni.

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 - 12 ianuarie 2020); vacanţa de primăvară (4 aprilie - 21 aprilie 2020); vacanţa de vară (13 iunie - data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 - 2021).

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie - 3 noiembrie 2019.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020. Pentru clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menţionate şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite