Încă un tâlhar din comuna Ştefan Vodă, reţinut. Suspectul este complicele unui tânăr care a ucis un bătrân

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspectul a fost reţinut FOTO Adevărul
Suspectul a fost reţinut FOTO Adevărul

Un bărbat, bănuit de tâlhărie calificată, a fost reţinut de poliţiştii călărăşeni. Acesta este complicele unui tânăr de 20 de ani care, în noaptea de 13/14 mai a jefuit un bătrân din comuna Ştefan Vodă şi apoi l-a înjunghiat. Din cauza rănilor, pensionarul a decedat.


În urma unor investigaţii complexe, poliţiştii Serviciului de  Investigaţii Criminale Călăraşi au dispus vineri, 27 mai, măsura reţinerii faţă de un bărbat din comuna Ştefan Vodă, care prin violenţă ar fi încercat să sustragă bunuri din curtea unei persoane. Anchetatorii spun că incidentul s-a petrecut în noaptea de 20/21 martie 2016, când doi bărbaţi ar fi pătruns fără drept în curtea unei locuinţe de pe raza localităţii Ştefan Vodă, unde l-ar fi lovit pe proprietar şi i-au sustras bunuri din locuinţă.

Complicele, reţinut pentru omor

Cercetările demarate de poliţişti au condus iniţial la identificarea şi probarea activităţii infracţionale a unui bărbat, de 20 ani, din localitate, arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie calificată, pe raza comunei Ştefan Vodă.

Astfel, vineri, poliţştii, secondaţi de mascaţi, în baza autorizaţiei emise de Judecătoria Călăraşi au descins la Ştefan Vodă, unde a fost identificat cel de-al doilea bărbat, în vârstă de 37 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. Poliţiştii au dispus faţă de acesta reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore. Pe 28 mai cei doi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi cu propunere de arestare preventivă. Cei doi suspecţi sunt depuşi în Centul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi.
 

Vă recomandăm şi:

Tânărul care a jefuit şi ucis un bătrân la Ştefan Vodă, reţinut. Criminalul a furat un telefon mobil şi alimente

Crimă înfiorătoare comisă într-un sat din Hunedoara: un bărbat a fost ucis în bătaie, iar trupul i-a fost aruncat în râpă

Crima pasională care a şocat România la 1915. Cum i-a curmat o tânără viaţa unui sublocotenent pe care îl iubea nebuneşte

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite