VIDEO Mii de oameni vor fi scutiţi de o taxă, după o lucrare care a durat trei zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bz

Camerele video pentru controlul rovinietei, de la podul de la Mărăcineni, au fost mutate în localitatea Poşta Câlnău. Prin schimbarea poziţiei acestor camere, mii de şoferi din  localităţile buzoiene de pe Valea Slănicului  şi din Vadu Paşii vor scăpa de taxa de drum, asta în cazul în care doar traversează podul de la Mărăcineni, spre şi dinspre municipiul Buzău.

Transferul camerelor pentru rovinietă de la Mărăcineni, la Poşta Câlnău, tot pe Drumul European 85, s-a derulat pe parcursul a trei zile, după ce momentul a fost amânat nejustificat câteva luni de către reprezentanţii Companiei care administrează drumurile naţionale.

După ce zilele trecute s-au săpat şanţuri pentru subtraversarea cablurilor, vineri dimineaţă s-au montat camerele de supraveghere şi sistemul de stocare. 

După această operaţiune, se va testa modul de funcţionare, astfel că încă din această seară camerele video pentru controlul rovinietei ar putea deveni funcţionale.

Odată cu acest transfer, mii de şoferi din  localităţile buzoiene de pe Valea Slănicului  şi din Vadu Paşii nu vor mai fi obligaţi să achite taxa de drum dacă au de traversat doar podul de la Mărăcineni, spre şi dinspre municipiul Buzău. La fel şi şoferii din localităţile Vadu Paşii, Robeasca şi Săgeata din judeţul Buzău, în cazul în care nu utilizează decât acest tronson din DN2 E85.

De-a lungul anilor, oamenii au plătit mii de amenzi, unele dintre ele contestate în Justiţie, iar alţii au aplicat metode mai puţin ortodoxe pentru a păcăli camerele amenajate la podul de la Mărăcineni.

Persoanele surprinse de autorităţi circulând cu maşina pe drumurile din România, fără a avea rovinietă valabilă, pot fi sancţionate cu amenzi de până la 4.500 de lei, în funcţie de capacitatea cilindrică a autovehiculului.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite