Secretele politicianului Alexandru Marghiloman – trădător sau iscusit strateg pentru salvarea României

Alexandru Marghiloman

Alexandru Marghiloman a fost unul dintre cei mai importanţi politicieni români, considerat „trădător de ţară” de posteritate, după ce şi-a asumat responsabilitatea formării unui consiliu de miniştri de sacrificiu, menit să semneze un armistiţiu umilitor la sfârşitul Primului Război Mondial. Asta, deşi semnarea Tratatului de Pace de la Bucureşti a permis supravieţuirea statului român, după părerea istoricilor.

Alexandru Marghiloman a fost una din marile personalităţi ale vieţii politice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea. S-a născut pe 27 ianuarie 1854, la Buzău, într-o familie cu avere impresionantă. 

După ce a absolvit cursurile Colegiului „Sfântul Sava”, Alexandru Marghiloman s-a înscris la Facultatea de Drept şi la Înalta Şcoală de Ştiinţe Politice din Paris. În 1878, a obţinut doctoratul în ştiinţe juridice şi politice. Întors în ţară, Marghiloman a devenit magistrat, fiind atât procuror, cât şi judecător în Ilfov. A demisionat din magistratură pentru a deveni avocat din 1881, apoi avocat al statului, din 1884. A deţinut decenii la rând funcţii politice şi administrative, poziţii care i-au permis să aibă decizii importante pentru ţară. 

A fost deputat între 1884 - 1914, apoi senator, în perioada 1914 - 1922. A fost ministru al Justiţiei în trei mandate, ministru al Lucrărilor Publice în perioadele 12 noiembrie 1888 - 26 martie 1889 şi 5 noiembrie 1889 - 16 noiembrie 1889, ministrul Agriculturii, Industriei, Domeniilor şi Comerţului, ministru de Externe, ministru de Interne, apoi ministrul Finanţelor şi la sfârşit, ministrul Agriculturii şi Domeniilor.

A fost preşedintele Consiliului de Miniştri între 5 martie 1918 şi 24 octombrie 1918, mandat în timpul căruia a decis semnarea armistiţiului cu Puterile Centrale, gest care i-a adus titulatura de ”trădător”.

Alexandru Marghiloman fost preşedintele Partidului Conservator din iunie 1914, până pe 10 mai 1925. Până la dispariţia lui Alexandru Marghiloman în 1925, domeniul de la Buzău a reprezentat pentru personalităţile Partidului Conservator ceea ce moşia Florica a familiei Brătianu, din judeţul Argeş, a reprezentat pentru membrii Partidului Naţional Liberal, un loc unde se luau decizii importante pentru ţară, unde se făceau şi se desfăceau guverne, unde se primeau vizite regale.

Marghiloman şi armistiţiul ruşinos de la sfârşitul Primului Război Mondial

Încă de la începutul războiului între Antanta, blocul politico-militar format din Franţa, Imperiul Britanic şi Imperiul Rus, şi Puterile Centrale reprezentate de Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman şi Bulgaria, Marghiloman îşi exprima din orice poziţie a sa în consiliul de miniştri sfatul ca ţara noastră să stea departe de sfera de influenţă a Rusiei.

Potrivit politicianului conservator, neutralitatea era cea mai convenabilă soluţie pentru Regatul României. Ignorarea Antantei ar fi însemnat în opinia sa ignorarea Rusiei, căreia nu trebuia să i se permită accesul la Marea Neagră şi la strâmtori şi implicit extinderea puterii Rusiei. Marghiloman era în acelaşi timp potrivnic şi ideii de alăturare cu Puterile Centrale, care ar fi reprezentat o renunţare la ideea românismului în Austro-Ungaria. În cele din urmă, s-a decis ca România să rămână neutră faţă de acest conflict.

Liderul conservator a avut aceeaşi poziţie fermă şi doi ani mai târziu, la Consiliul de Coroană din 14 august 1916, invocând pericolul de la est. „Instalarea la Strâmtori a marelui nostru inamic este moartea economică a ţării. Cred că acesta este cel mai mare păcat ce un român poate comite împotriva viitorului ţării. O dată deciziunea luată, vom tăcea! Aceasta este tot ce putem face pentru a nu rupe unitatea naţională”, a spus Marghiloman, citat de Ion Mamina, în lucrarea ”Consilii de Coroană”.

Poziţia lui Marghiloman nu a contat însă în luarea unei decizii de către primul ministru liberal, Ion I. C. Brătianu şi Regele Ferdinand, astfel că s-a decis intrarea României în război, de partea Antantei.

Ulterior, Consiliul de miniştri şi Parlamentul au fost nevoite să se retragă la Iaşi, în noiembrie 1916, Alexandru Marghiloman fiind printre puţinii oficiali rămaşi în Bucureşti pe timpul ocupaţiei germane, stabilind contacte cu reprezentanţii Puterilor Centrale pentru a proteja integritatea teritorială a ţării.

Sosirea bolşevicilor la putere în Rusia a determinat ieşirea acesteia din război, generând starea de izolare a României pe frontul estic. Pentru că Brătianu nu a dorit să încheie un armistiţiu ruşinos, la preşedinţia cabinetului a fost chemat eroul-general Alexandru Averescu, însă acesta nu a reuşit să semneze decât preliminariile tratatului, pe 20 februarie, la Buftea.

Alexandru Marghiloman şi-a asumat responsabilitatea încheierii unei păci separate ruşinoase pentru România, dar care ar fi salvat ţara noastră de la ocuparea totală a teritoriului său. Astfel, pe 5 martie 1918, Marghiloman a fost desemnat să formeze un Consiliu de miniştri de sacrificiu. 

La 24 aprilie 1918, s-a încheiat Pacea de la Bucureşti, care cuprindea prevederi umilitoare pentru România. Conform armistiţiului, Bulgaria ocupa Dobrogea, Austro-Ungaria lua în stăpânire partea vestică a Carpaţilor, Germania instituia un monopol asupra ţiţeiului pe 90 de ani, a comerţului cu cereale, a exploatării şi prelucrării lemnului, iar accesul la Marea Neagră era permis numai de-a lungul unui drum comercial până la Constanţa. 

*Alexandru Marghiloman semnează Tratatul de pace de la Bucureşti

În schimb, Puterile Centrale acceptau tacit să nu se opună unirii Basarabiei cu România, astfel că, deşi învinsă, ţara ar fi ieşit cu avantaje teritoriale.

Tratatul nu a trecut însă de Parlamentul României şi nici nu a fost promulgat de regele Ferdinand, dispoziţiile sale neavând timp să intre în vigoare, deoarece cursul războiului pe frontul vestic a pus Regatul României pe o poziţie favorabilă. 

Spre sfârşitul anului 1918, atunci când Puterile Centrale sufereau înfrângeri usturătoare pe frontul din vest, România a decis să reintre în război pentru înfrângerea definitivă a adversarului. Regele a proclamat mobilizarea generală, pe 24 octombrie 1918, ordonând armatei să reintre în război de partea Antantei, cu ajutor militar din partea Franţei.  

În paralel, regele a demis guvernul Marghiloman şi a dispus formarea unui cabinet de militari şi tehnicieni, condus de generalul Constantin Coandă, care a luat imediat măsura considerării Tratatului de la Bucureşti ca act nul şi neavenit. Pe 11 noiembrie 1918, Puterile Centrale au capitulat, iar România s-a situat printre învingători. A fost un moment favorabil, care a condus la Marea Unire din decembrie 1918 prin care toate teritoriile cu populaţie majoritară românească au intrat în componenţa României.

Chiar dacă semnarea armistiţiului din aprilie a permis ţării noastre să nu fie ocupată de Puterile Centrale, Alexandru Marghiloman a avut foarte mult de suferit de pe urma deciziei sale. 

„Mă duc, oricând s-o încheia viaţa mea, cu conştiinţa mea în pace. Am greşit poate mai des decât socotesc, dar gândul mi-a fost totdeauna curat şi mi-am iubit ţara (...). Eu am intrat în politică bogat şi ies sărac, dar cu mâinile curate”, au fost ultimele cuvinte scrise de Marghiloman în însemnările sale politice.  

Cărţile de istorie scrise înainte, dar mai ales în anii comunismului, l-au prezentat pe Alexandru Marghiloman posterităţii drept un trădător al interesului naţional. „Omul şi-a servit patria şi tronul sub doi regi, cu credinţa unui câine, omul care prin sine însuşi s-a ridicat la cea mai înaltă culme a valorilor patriotice, a sfârşit prin a primi în inima care a bătut acolo unde era România, săgeata epitetului de trădător”, scria „Acţiunea Buzăului” la 25 octombrie 1936. 

*Marghiloman primea vizite importante la vila sa din Buzău - Arhivă Nicolae Peneş

”Această gravă acuză, din păcate, cu foarte mici excepţii, continuă, mai mult sau mai puţin voalat, până în zilele noastre. Nimic mai dureros şi mai nedrept pentru memoria acestui strălucit fiu al pământului buzoian”, scrie Nicolae Peneş în cartea sa.

Sacrificându-şi, cu bună ştiinţă, cariera politică, şi-a asumat răspunderi enorme în cel mai greu moment istoric al României moderne, spune Nicolae Peneş, acceptând să fie prim-ministru în vederea încheierii păcii cu Puterile Centrale, când trei sferturi din ţară era sub ocupaţie. Cu tenacitate şi diplomaţie, sub presiunea tot mai puternică a „învingătorului”, în vederea semnării tratatului de pace, el a reuşit să salveze dinastia şi armata, fără de care România n-ar fi putut reintra în război pentru reîntregirea neamului. 

”Pacea de la Bucureşti, din aprilie 1918, cu toate consecinţele ei dureroase pentru statul român, a fost pentru Alexandru Marghiloman unica modalitate de a înşela, prin tergiversare, vigilenţa şi aroganţa prezumtivului învingător, în aşteptarea orei astrale când România, cu ajutorul lui Dumnezeu şi sacrificiul armatelor române şi aliate, îşi va putea înfăptui destinul său istoric, formarea României Mari”, scrie Nicolae Peneş, în „Alexandru Marghiloman – lordul valah”.

Scriitorul aminteşte că au fost şi voci care au recunoscut rolul de sacrificiu jucat de Alexandru Marghiloman în cea mai mare conflagraţie de la începutul secolului al XX-lea, la care România a fost parte. „Marghiloman a avut patriotismul să accepte, din iniţiativa primului ministru Ionel Brătianu, cu care obişnuia să aibă tainice convorbiri săptămânale, spinoasa sarcină a discuţiilor cu miniştrii Germaniei şi Austro-Ungariei la Bucureşti, pentru a juca la caz de mare restrişte, cartea înţelegerii cu Puterile Centrale”, scria Dan Amedeo Lăzărescu în „Magazin istoric”, din 1997.

* Vila Albatros, a politicianului Alexandru Marghiloman - Arhivă Nicolae Peneş

Istoricul C.C. Giurescu avea să noteze şi el în „Memorii” că „a fost criticat, uneori cu înverşunare, pentru faptul că a format guvernul din 1918 care a semnat tratatul de la Bucureşti. Trebuie să recunoaştem acum, din perspectivă istorică şi privind lucrurile cu obiectivitate, că Marghiloman a acceptat atunci un rol de sacrificiu”.

Iar pentru a întări nevinovăţia Lordului Valah în contextul semnării armistiţiului ruşinos, Nicolae Peneş a citat cuvintele lui Nicolae Iorga ca fiind mai mult decât elocvente: „Alexandru Marghiloman a fost tragica victimă a unor grozave împrejurări (...), o podoabă a vieţii noastre politice”. Alexandru Marghiloman a murit pe 10 mai 1925, la vârsta de 71 de ani, fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti, în cavoul familiei.