Pipa lui Stalin, confecţionată din chihlimbar din munţii Buzăului

0
0

Din chihlimbarul de Colţi au fost scoase de-a lungul timpului bijuterii pentru primele doamne ale statului şi chiar renumita pipă a lui Stalin. Colţi este singura localitate din ţară în care au existat mine de exploatare ale chihlimbarului, iar locul pare să fi fost binecuvântat. Cel mai vestit chihlimbar din lume era considerat a fi cel de la Colţi şi tot aici s-au şi descoperit cele mai multe nuanţe de pe mapamond: 260.

În Colți erau, pe vremuri, meșteri în ale bijuteriilor, oameni prin mâinile cărora au trecut kilograme întregi de ambră. Se fabricau pipe, coliere, brățări, cercei. În 1952 din Chihlimbarul de la Colți, a fost comandată o pipă pentru Stalin. Bucata de abră aparținea unui localnic care nu ar fi vrut să renunțe la ea nici mort.

Citeşte şi: Chihlimbarul, comoara oamenilor săraci din Colţi

"Era în anul 1952. Cumpărasem de aici de la un localnic o bucată de chihlimbar de 250 de grame cu 200 de lei. Au venit doi activiști, mi-au ceut-o, eu nu am vrut să o dau prima dată. Eu eram secretar la primărie și au venit acasă la soție și i-au spus că am zis eu să le-o dea. Ea le-a dat-o şi dusă a fost", ne-a declarat Gheorghe Cîrstian, un localnic de 86 de ani din Colţi.

O vreme bărbatul nu a mai ştiut nimic de comoara sa dar a aflat apoi că din bucata sa de ambră a fost confecţionată pipa lui Stalin. "Au venit la un moment dat la primărie doi activişti care mi-au spus că au dus bucata la Bucureşti la un giuvaergiu şi că acesta a prelucrat-o şi din ea a scos o pipă de toată frumuseţea pe care i-au dăruit-o lui Stalin. Mi-au spus atunci că o  să mi-o plătească dar nici în ziua de azi nu am văzut banii", ne-a mai mărturisit Gheorghe Cîrstian.

Tot din chihlimbar de Colți au fost făcute și coliere, brăţări, inele şi broşe din ambră pentru Elena Ceauşescu. "Veneau activiştii şi comandau. Vroiau brăţări, cercei, broşe, diverse bijuterii pentru Elena Ceauşescu. Ştiau că eu le lucrez cel mai bine şi îmi spuneau că este înnebunită după ele. Eu luam comanda şi le spuneam când să vină să le ia. Veneau, le luau şi se duceau cu ele", ne-a mai spus Gheorghe Cîrstian.

Unul dintre colierele de ambră ale Elenei Ceauşescu a fost recuperat şi se regăseşte în Muzeul de Chihlimbar al comunei. În zona Colţi au fost găsite două bucăţi de chihlimbar de dimensiuni impresionante, de aproximativ 2 şi respectiv 3,5 kilograme, care acum tronează în muzee.

Dar nu oricine are norocul să găsească o piatră în albia râului sau în crestele munţilor. Căutătorii norocoşi ştiu semnele şi vremea chihlimbarului. Chihlimbarul, numit si ambra, este o răşină secretată de copaci acum câteva zeci de mii de ani.

În trecut, existau speculaţii conform cărora copacii bolnavi o secretau în cantităţi mari, ca mecanism de apărare. În timp, substanţa căzută pe sol s-a solidificat şi s-a transformat în piatră, păstrând în interior bucăţi de insecte sau frunze.

Buzău


Ultimele știri
Cele mai citite