Gabriel Enciu, profesorul care a lăsat catedra pentru modă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabi Enciu este în prezent coregraf de modă
Gabi Enciu este în prezent coregraf de modă

A absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi a fost dascăl timp de doi ani, însă şi-a dat seama că meseria de coregraf de modă îi aduce mai multe satisfacţii atât morale, cât şi materiale.

La nouă ani s-a apucat să practice boxul şi timp de 15 ani a fost principala sa ocupaţie. În 1996 a dat examen de admitere la Institutul Naţional de Educaţie Fizică şi Sport la Bucureşti, numai că media obţinută l-a împiedicat să rămână în Capitală şi a avut de ales între o facultate din Timişoara şi una din Republica Moldova. Bursa primită peste Prut l-a făcut să-şi lase ţara şi să înceapă o nouă viaţă în Moldova.

În timpul facultăţii a fost ales de către agenţia de modeling Elite din Moscova, unde a fost model mai bine de trei ani, timp în care a avut numeroase prezentări. „Cea mai importantă prezentare pentru mine la acea vreme a fost cea pentru Serghei Sverev, campionul mondial absolut la hair- stylişti şi cel care avea grijă de părul Madonei la acea vreme. Apoi am participat în fiecare an la Festivalul Internaţional de Modă, iar în 2002 am fost regizor doi în cadrul festivalului", ne-a spus Gabi Enciu. Dintre toţi cursanţii agenţiei ruse Elite, Gabi era cel care se evidenţia cel mai tare şi totul datorită fizionomiei sale diferită de cea a ruşilor. După trei ani a părăsit agenţia şi a obţinut o diplomă, dar şi ocazia de a se lansa în lumea modei.

Numai că el a ales să practice meseria de dascăl începând cu anul 2001 când a absolvit facultatea. „Un an de zile am fost profesor de sport la liceul Gheorghe Asachi din Moldova, unde mi-a plăcut foarte mult, iar copiii erau foarte pregătiţi, apoi am ajuns la şcoala din localitatea Podgoria de lângă Râmnicu Sărat. Am renunţat după un an din cauza sistemului de învăţământ care mi-a lăsat un gust amar", mărturiseşte Gabriel. În anul 2002 a început să organizeze cursuri de modeling în Râmnicu Sărat, iar până în 2004 nu reuşise să aibă nicio prezentare de modă, singurele activităţi desfăşurate împreună cu modelele sale fiind doar promoţiile în supermarketurile din Buzău.

„La un moment dat, fetele chiar mă întrebau dacă vor avea şi ele vreo prezentare, iar eu am fost sincer cu ele şi le-am spus că nu se întrevede nimic. Eu nu am vrut să le păcălesc să le spun că totul va fi bine şi din acaest motiv nici nu le-am perceput taxe pentru cursurile predate", ne-a spus coregraful de modă. În 2005 s-a ivit şi prima prezentare desfăşurată într-un club buzoian, iar de atunci ocaziile s-au ivit an de an.

În acest an, Gabi Enciu a reuşit să ajungă împreună cu modelele sale şi în Italia, unde a avut deja trei prezentări. Acum deţine Asociaţia de Dezvoltare a Modei din România, în cadrul căreia sunt peste 60 de modele cu care se pregăteşte deja pentru cele cinci prezentări pe care le va avea anul viitor în Italia.

Întrebări şi răspunsuri


Cum ţi se pare lumea modei româneşti în comparaţie cu cea din Rusia?
Când am revenit în România am încercat să croiesc un drum în lumea modei, însă pot spune că nu am reuşit nici până acum deoarece sistemul din România este diferit de cel cunoscut de mine pentru că lumea modei la noi este superficială şi nu întotdeauna profesionalismul este pus pe primul loc.


Care este cea mai mare satisfacţie de până acum?
Cea mai mare satisfacţie a fost atunci când am avut prima prezentare de modă cu fetele în 2005, iar în 2006 am avut alte prezentări cu un magazin din Buzău unde s-a organizat şi un concurs de modă, la care Luminiţa Roşca, o elevă de-a mea a ieşit pe locul doi în ţară.

Ce îi place?


Îmi place când văd oamenii zâmbitori şi fericiţi. Îmi mai place ca tot ce încep să fie dus la sfârşit şi tocmai de aceea vreau ca de cele mai multe ori lucrurile să iasă cât mai bine şi prefer ca de fiecare dată să lucrez numai cu fetele care au absolvit la mine pentru că ştiu capacitatea fiecăreia. În plus, îmi place ca tot timpul să fiu ocupat, chair obosit.

Ce nu îi place?


Nu îmi place superficialitatea şi nu înţeleg răul oricât de mult m-aş strădui. În plus, nu îmi place să se vorbească despre mine oamenii care nu mă cunosc, pentru că nu îi consider în măsură să facă asta.

PROFIL


Născut: 28 iulie 1976, Feteşti, judeţul Ialomiţa
Studii: absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Chişinău
Ocupaţie: coregraf de modă

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite