89 de şcoli şi grădiniţe din judeţul Buzău nu au autorizaţie sanitară de funcţionare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Geta Burducea, inspectorul general şcolar, spune că situaţia e sub control
Geta Burducea, inspectorul general şcolar, spune că situaţia e sub control

Cu mai puţin de o lună înaintea începerii noului an şcolar, 89 de şcoli şi grădiniţe din judeţul Buzău nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, potrivit unui raport al Inspectoratului Şcolar Judeţean, prezentat astăzi în cadrul Colegiului Prefectural.

Situaţia prezentată de inspectorul general şcolar Geta Burducea arată că 471 dintre cele 560 de şcoli şi grădiniţe din judeţul Buzău au în prezent autorizaţie sanitară de funcţionare. În schimb, la 89 dintre unităţile de învăţământ au fost descoperite mai multe nereguli. De exemplu, în cazul şcolilor din Amaru, Stâlpu, Odăile, Brătileşti şi Mitropolia nu există apă potabilă, iar copiii sunt nevoiţi să vină cu apă de acasă. Fără această utilitate sunt şi şcolile din localităţile Begu, Tega şi Zahareşti.

La cele mai multe dintre aceste unităţi care nu au primit autorizaţie sanitară de funcţionare lucrările de reparaţii şi modernizare sunt încă în derulare, însă acest aspect nu pune deocamdată în pericol începerea noului an şcolar. De exemplu, la şcolile din Scutelnici, Mărgăriteşti, Movila Banului şi Limpeziş cursurile se vor desfăşura în incinta căminelor culturale din comună.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Buzău vor merge în control în perioada 16 -  23 septembrie, când directorii de şcoli şi grădiniţe care nu vor îndeplini normele de igienă impuse vor fi sancţionaţi.

Citeşte şi: Bacalaureat de toamnă 2014: Peste 1.500 de absolvenţi de clasa a XII-a din Buzău susţin luni proba scrisă la română

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite