Un taximetrist băut a provocat trei accidente, în doar câteva minute. Bilanţul: o femeie rănită şi 7 mașini lovite

0
Publicat:

Un taximetrist cu o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat a provocat trei accidente în doar câteva minute, pe o stradă din București, la cel de-al treilea accidentând și o femeie în vârstă de 89 de ani.

Poliţia a făcut bilanţul: o victimă şi 7 maşini avariate, plus taxiul. Foto arhivă
Poliţia a făcut bilanţul: o victimă şi 7 maşini avariate, plus taxiul. Foto arhivă

Miercuri după-amiază, în jurul orei 15:20, agenţii de la Poliţia Rutieră a Capitalei au fost solicitaţi, prin apel la 112, să intervină în cazul unui accident rutier petrecut pe strada Nicolae Cânea.

Potrivit primelor date, taximetristul, un bărbat în vârstă de 65 de ani, în timp ce mergea pe pe str. Arbustului, a acroşat iniţial un autoturism parcat regulamentar. Şi-a continuat, însă, drumul, dar, când a încercat să vireze la stânga pe str. Prudenței, a intrat în coliziune cu alte patru autovehicule staționate.

Nici după producerea celui de-al doilea accident de circulație, șoferul nu a oprit, continuându-şi deplasarea către str. Nicolae Cânea, moment în care a intrat în coliziune cu o maşină aflată în mișcare, iar în urma impactului a lovit un autoturism staționat și un pieton aflat pe trotuar.

În urma celui de-al treilea accident de circulație, a rezultat rănirea a două persoane, conducătorul autovehiculului taxi și un pieton, o femeie în vârstă de 89 de ani, aceștia fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Şoferii autovehiculelor aflate în mișcare au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru taximetrist și 0 pentru celălalt conducător auto.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulație.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite