Un adolescent a fugit de polițiști cu o motocicletă neînmatriculată, s-a izbit de o altă mașină de Poliție, apoi a încercat să scape pe jos | adevarul.ro

Un adolescent a fugit de polițiști cu o motocicletă neînmatriculată, s-a izbit de o altă mașină de Poliție, apoi a încercat să scape pe jos

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Un adolescent de 17 ani a ajuns la spital și este cercetat penal după ce s-a urcat fără permis pe o motocicletă neînmatriculată, a fugit de polițiști pe străzile din Sectorul 2 și a lovit o mașină de poliție. 

Minorul a lovit o mașină de poliție
Minorul a lovit o mașină de poliție Foto: Facebook / Infotrafic București și Ilfov

Urmărirea a început pe Șoseaua Andronache din Capitală, unde un echipaj de Poliție a observat vehiculul pe două roți fără plăcuțe de înmatriculare. La semnalul regulamentar de oprire, tânărul a refuzat să oprească. Ba mai mult, a accelerat și a încercat să scape de polițiștii care au pornit pe urmele sale.

Deși a fost somat în mod repetat să oprească, minorul și-a continuat cursa. Urmărirea s-a încheiat la intersecția dintre strada Izvorul Muntelui și strada Gureni, unde motocicleta a acroșat o altă autospecială de poliție care participa la misiune.

Chiar și după impact, tânărul a încercat să își continue fuga pe jos, însă a fost imobilizat de polițiști. Rănit în urma coliziunii, acesta a necesitat îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Tânărul și polițistul aflat la volan au fost testați cu aparatele etilotest și DrugTest, rezultatele fiind negative. Verificările ulterioare au arătat că minorul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie, iar motocicleta nu figura înregistrată în circulație. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite