Rezultate alegeri locale 2024. Lista primarilor aleși în sectoarele Capitalei. Cine îi înlocuiește pe edilii de la 1, 2 și 5
0Lista primarilor aleși în sectoarele Capitalei este deschisă de George Tuță (PNL-PSD), la Sectorul 1, urmat de Rareș Hopincă (PNL-PSD), la Sectorul 2. Rămân în funcții edilii de la sectoarele 3,4 și 6, iar la 5 locul lui Cristian Popescu Piedone este luat de fiul lui.

Astfel, la Sectorul 1, după ce inițial Clotilde Armand era vehiculată, la exit-poll, drept câștigătoare a unui nou mandat de primar, datele parțiale de la BEC au arătat că, de fapt, voturile majoritare le-a obținut liberalul George Tuță (36,44%), candidat al Alianței PSD-PNL.
„Am încheiat numărătoarea paralelă. După centralizarea tuturor secțiilor, se confirmă că am câștigat Primăria Sectorului 1 cu o diferență de 429 de voturi. Sunt la BES să mă asigur că toate voturile ajung în siguranță de la secții la Biroul Electoral de Sector. Reclădim Capitala Capitalei pe respect și transparență”, a scris George Tuță, pe Facebook. Ulterior, conducerea USR a confirmat ca partidul a pierdut alegerile în sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, Clotilde Armând având 35,73%.
Situația a fost la fel de strânsă și la Sectorul 2, unde, în primă fază, exit-poll-urile îi plasau la egalitate pe Rareș Hopincă (PSD-PNL) și Radu Mihaiu (ADU). Ulterior, rezultatele parțiale l-au dat câștigător pe social-democratul Hopincă, susținut si de PNL, cu 43,78% din voturi (42.838 voturi), fata de 42,01%, cât a obținut contracandidatul lui.
La Sectorul 3 Robert Negoiță nu a avut nicio emoție, cu 54,18% voturi, situația fiind similară și la Sectorul 4, pentru Daniel Baluță ( cu 60,77%, potrivit datelor parțiale), ambii reprezentanți ai PSD, susținuți și de PNL.
La Sectorul 5 cele mai multe voturi au fost obținute de Vlad Popescu Piedone, 43,79%, fiul actualului primar, Cristian Popescu Piedone.
Lista primarilor aleși în sectoarele Capitalei este încheiată de Ciprian Ciucu, care rămâne primar al Sectorului 6 pentru un nou mandat, cu peste 72%.