Patrupedele au făcut spectacol de ziua lor
0Câţiva căţei dresaţi au fost aduşi, în această dimineaţă, la Palatul Copiilor pentru a se întrece în demonstraţii de dresaj şi concursuri. De asemenea, câteva pisici pregătite pentru adopţie şi-au găsit imediat câte un stăpân.
Pe lângă concursurile cu premii pentru micii prieteni, bucureştenii au putut cumpăra mâncare pentru protejaţii lor, iar copiii au fost pictaţi pe faţă. Show-ul a fost prezentat de Cabral, iar specialistul în dresaj, Cătălin Cornea, a făcut demonstraţii de aptitudini şi disciplină cu câinii.
Posesorii de animale prezenţi au plecat acasă cu o amintire de neuitat, o fotografie cu cel mai bun prieten realizată într-un singur minut şi înrămată pe loc. În zona de creaţie special amenajată, fiecare persoană şi-a putut personaliza rama foto cu ajutorul unor şabloane.
Medicul veterinar Costin Bratu, consultant veterinar Pedigree, a răspuns întrebărilor celor prezenţi în legătura cu creşterea şi îngrijirea corespunzatoare a animalelor şi a oferit consultaţii gratuite şi recomandări cu privire la hrana ce trebuie administrată.
De asemenea, Cătălin Cornea, specialist în dresaj şi comportament canin, a făcut o demonstraţie de aptitudini şi disciplină cu câini special dresaţi şi a dezvăluit câteva trucuri simple care vor reuşi să îmblânzească şi cel mai neascultător căţel.
Despre Ziua Mondială a Animalelor
Ziua Mondială a Animalelor este sărbătorită în fiecare an în data de 4 Octombrie de către iubitorii de animale din întreaga lume, ocazie cu care în bisericile catolice au loc slujbe dedicate animalelor. În această zi este evocat Sfântul Francisc din Assisi - întemeietorul Ordinului Franciscan şi protectorul animalelor, canonizat la 4 octombrie 1228 - ocrotitorul tuturor animalelor şi al mediului înconjurător, cel despre care se spune că avea puterea să le vorbească fiinţelor necuvântatoare. În această zi se oficiază o ceremonie specială, necuvantătoarele primind binecuvantarea preoţilor. În Peru, de exemplu, ceremonia anuală de binecuvantare a necuvântătoarelor se bucură de o largă popularitate şi o lungă tradiţie, fiind oficiată şi în alte ţări ale Americii Latine.