Video O femeie care a incendiat trei mașini a fost arestată preventiv. A vrut să se răzbune pe fosta angajatoare
0O fostă angajată a unui salon de masaj vrut să incendieze mașina angajatoarei sale din răzbunare, însă a ales la întâmplare un autovehicul de pe stradă și i-a dat foc. Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
UPDATE: Autoarea, plasată în arest preventiv
Instanța a dispus arestul preventiv în cazul femeii, pentru o perioadă de 30 de zile.
UPDATE: Autoarea incendiului, surprinsă de camerele de supraveghere
Imagini surprinse de o cameră de supraveghere arată cum femeia ajunge lîngă mașinile pe care avea să le incendieze, împrăștie combustibilul, iar apoi fuge. Inițial a trecut pe lângă ele, căutînd vehiculul angajatoarei sale.
***
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, pe „3 ianuarie 2025, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 12 Poliție au reținut o femeie, în vârstă de 30 de ani, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. În fapt, la data de 3 ianuarie 2025, polițiști din cadrul Secției 12 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că la o adresă din Sectorul 3, a izbucnit un incendiu, care se manifestă asupra unui autoturism”.
La fața locului au fost chemate mai multe echipaje de pompieri, care au lichidat incendiul.
„În urma evenimentului au fost produse doar pagube materiale, incendiul extinzându-se la alte două mașini parcate în proximitate. În urma investigațiilor desfășurate a rezultat presupunerea rezonabilă că incendiul ar fi fost provocat de către o femeie, în vârstă de 30 de ani. Astfel, polițiștii Secției 12 au demarat cercetările, femeia în cauză fiind depistată la scurt timp, la o adresă din Sectorul 3. În vederea administrării materialului probator, persoana bănuită de săvârșirea faptei a fost condusă la sediul Secției 12 Poliție, pentru audierea acesteia și dispunerea măsurilor legale care se impun. Față de aceasta a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentată în fața magistraților cu propunere legală”, a mai informat Poliția Română.
De ce voia să incendieze mașina angajatoarei
Potrivit unor surse din anchetă, incendiul a fost provocat la un autovehicul marca Dacia Dokker din zona Baba Novac, sector 3 și ar fi provocat avarierea altor doua autoturisme parcate in fata și în spatele autovehiculului in cauza, un Skoda Octavia (avariat in partea din spate) si un BMW (avariat frontal).
Surse judiciare au mai explicat pentru „Adevărul” că autoarea este o femeie în vârstă de 30 de ani, care a stropit cu un lichid inflamabil caroseria autovehiculului, a vărsat și pe carosabil din același lichid, după care l-a aprins, flacăra extinzându-se imediat.
Acțiunea femeii ar fi venit după ce a fost concediată vineri dimineață de la un salon de masaj în momentul în care și-a terminat serviciul. Femeia ar fi cumpărat combustibilul ulterior, alegând la întâmplare autovehiculul de pe strada în care se află salonul.
Potrivit surselor din anchetă, femeia a susținut ca își dorea sa dea foc mașinii angajatoarei.
