Camera de filmat şi bâta de baseball, accesorii auto obligatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Privesc îngrozit la televizor. La începutul lunii, în Bucureşti, doi şoferi furioşi s-au împuşcat în plină stradă în urma unei neînţelegeri privind regulile rutiere. În ziua următoare, la Craiova, sub ochii nepoatei în vârstă de 6 ani, un bunic a fost bătut de un şofer pentru că traversa prea încet pe trecerea de pietoni. Bătrânul a făcut stop cardiac şi a murit. Cu câteva zile înainte, în Bucureşti, mai mulţi gunoieri au fost atacaţi de un grup de şmecheri pentru că, susţin aceştia, maşina de salubritate bloca traficul. Aceasta s-a ales cu parbrizul spart, iar unul dintre gunoieri a fost luat pe capotă şi târât mai mulţi metri sub privirile îngrozite ale trecătorilor. După câteva zile, la Constanţa, doi şoferi implicaţi într-un accident au decis să-şi împartă singuri dreptatea. Au folosit pentru asta tot arsenalul din dotare, bâte, săbii şi pistoale.

Sunt scene care mă pun pe gânduri pentru că sunt şofer practicant într-un oraş de mare risc, Bucureştiul. Codul Rutier nu mă învaţă cum să reacţionez în astfel de situaţii rutiere, iar Codul bunelor maniere nu mai are trecere printre şoferi. Şi, cu toate acestea, cum reacţionăm noi, şoferii, în atare situaţii? Ce facem dacă ne pomenim cu un pistol în dreptul parbrizului sau cu o sabie înfiptă în capotă? Plătim cu aceeaşi monedă, un foc încrucişat sau o sabie care să pareze lovitura?

Decide fiecare pentru sine. Eu unul, ştiu un lucru, camera de filmat (ca să am ce arăta la televizor) şi bâta de baseball (pentru cazul când situaţia se agravează) sunt accesorii auto care nu trebuie să lipsească de lângă trusa medicală şi triunghiul reflectorizant!

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite