12 bijuterii pe patru roţi vor defila în Bucureşti, la Târgul Anticarilor
012 maşini de epocă vor defila în toată splendoarea în cadrul noii ediţiei a Târgului Anticarilor. Circuitul începe din faţa Primăriei Sectorului 2 până la Piaţa Obor. Capitala va găzdui Târgul Anticarilor, de vineri până duminică, între orele 10.00 şi 18.00, timp în care bucureştenii pot admira exponate precum cărţi, fotografii, mobilier de epocă, bijuterii, pe muzica interpreţilor consacraţi de altădată.
Anul acesta, Târgul Anticarilor îi întâmpină pe colecţionarii de vechituri cu bijuterii pe patru roţi, care datează de aproape un secol şi care vor putea fi admirate, sâmbătă, în faţa Primăriei Sectorului 2.
Potrivit administraţiei locale, printre cele mai vechi autovehicule de epocă expuse la târg vor fi: Ford Taunus din anul 1937, Plymouth din anul 1938, Jeep Willys din anul 1948, un Ford A Roadster din anul 1928, care par că au ieşit ieri din fabrică.
Parada va avea loc în cea de-a doua zi a Târgului Anticarilor. În toate cele trei zile dedicate târgului, cei mai renumiţi anticari români îşi vor expune mărfurile preţioase. Aşadar, bucureştenii vor găsi obiecte de artă, cărţi, fotografii, mobilier de epocă, costume vechi, numismatică şi bijuterii.
Jean Mascopol, Zavaidoc, Titi Botez sau Maria Tănase sunt interpreţii a căror muzică vor întreţine atmosfera pe aleile din jurul Pieţei Obor, unde vor fi amenajate în jur de 60 de standuri cu exponate valoroase.
Târgul se va încheia cu un concert, ce se va desfăşura duminică, între orele 11.00 şi 12.00, în faţa Primăriei Sectorului 2.