Rezultate alegeri parlamentare 2012/Liviu Dragnea a declarat că USL a câştigat toate colegiile din Braşov
0Potrivit lui Dragnea, sunt cel puţin 25 de judeţele în care USL a obţinut scoruri de peste 50% în toate colegiile, scrie Mediafax. Informaţia că Braşovul a fost dominat de USL a fost confirmată pe surse şi de liderii politici din Braşov.
Judeţele în care USL a câştigat sunt: Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Muncipiul Bucureşti.
Dragnea a mai spus că până la acest moment USL are 346 de mandate, ceea ce, raportat la numărul actual de parlamentari, înseamnă 73,6%, iar, dacă se va ajunge la 520 de deputaţi şi senatori, procentul va fi de 66,5%. El a explicat însă că numărul mandatelor USL va creşte odată cu finalizarea numărării voturilor şi din celelalte judeţe.
Chiar dacă USL câştigă toate mandatele, asta nu înseamnă că vom avea un Parlament USL. Legea redistribuitorii spune că şi celelaltze partied trebuie să primească mandate de parlamentar în funcţie de scorul obţinut.
La Braşov, PDL, PP-DD şi UDMR vor primi mandate suplimentare, respectiv 2 mandate de deputat şi unul de senator – PDL şi câte un mandat de deputat – PPDD şi UDMR.