Ninge în întreg judeţul Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă Braşovul nu se află sub avertizare, precipitaţiile sub formă de lapoviţă şi ninsoare au fost prezente pe tot parcursul nopţii, în toate zonele din judeţ.

Zăpada s-a depus în strat consistent în Braşov şi în toate staţiunile din apropriere, spre bucuria celor care doresc să schieze în aceste zile. Chiar dacă pe drumurile din judeţele învecinate s-au semnalat probleme serioase, traficul pe drumurile naţionale din judeţul nostru a rămas în limite obişnuite. Nu s-au semnalat blocaje sau restricţii nici pe arterele în care se circulă în condiţii de iarnă.

Chiar şi aşa, toţi şoferii care pleacă la drum sunt sfătuiţi să se informeze înainte de starea drumurilor şi să fie pregătiţi cu materiale antiderapante.  „În timpul deplasării, cei de la volan trebuie să manifeste prudenţă sporită, să reducă viteza de deplasare în zonele cu carosabil alunecos, precum şi în apropierea trecerilor pentru pietoni, iar în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, polei, gheaţă sau mâzgă să circule cu viteză redusă, adaptată condiţiilor concrete de drum. De asemenea, este necesar să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor“, se arată în recomandările Centrului Infotrafic.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite