Festival Internaţional de Operă, Operetă şi Balet, la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artiştii vor interpreta opere celebre care au făcut senzaţie pe scenele lumii. Arhivă.
Artiştii vor interpreta opere celebre care au făcut senzaţie pe scenele lumii. Arhivă.

Începând de sâmbăta aceasta, timp de cinci săptămâni, Braşovul va fi în sărbătoarea muzicii, a spectacolului, a graţiei şi a frumosului.

Festivalul reprezintă o adevărată „fantezie de culori" şi transformă oraşul de la poalele Tâmpei într-o adevărată capitală a muzicii. Pe scena Operei Braşov vor urca artişti din Elveţia, Spania, China, Polonia, Republica Moldova şi România.

„În fiecare ediţie am încercat să aducem, în lumina reflectoarelor, ineditul şi surpriza, pentru spectatorii noştri. Anul acesta se va cânta pentru prima oară un concert de Zarzuela, o operetă fermecătoare a spaniolilor. Pe modelul celor «3 tenori de vis», trei tenori cu voci superbe vor cânta, la Braşov, cele mai cunoscute arii din opere şi operete", a declarat Dr. Cristian Mihăilescu, directorul Operei Braşov.

Invitaţi speciali la „Marea gală"

Marele eveniment muzical şi artistic va fi deschis mâine, la ora 18.30, cu „Marea Gală". În cadrul acestei seri speciale, publicul va asista la un spectacol extraordinar oferit de soliştii, corul  şi orchestra Operei Braşov, alături de invitaţii Juan Sancho Martinez de Carvajal din Spania, Tomasz Slawinski din Polonia, Fang Shuang din China, Adorjan Pataki de la Opera Maghiară din Cluj-Napoca şi Marton Fülop de la Opera Naţională Română - Cluj.

Festivalul se va încheia cu premiera „Faust" a Operei din Braşov.  

Preţul biletelor de intrare variază între 20 şi 30 de lei, iar abonamentele costă între 100 şi 150 de lei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite