Bacalaureat 2011. Examen cu mari bătăi de cap pentru restanţieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii s-au arătat dezamăgiţi de dificultatea subiectelor şi speră să ia sfântul cinci la română. Aproape 1.300 de candidaţi din Braşov au trecut prin emoţiile Bac-ului de toamnă. Majoritatea au avut mari bătăi de cap Nichita Stănescu şi nuvela.

Atmosferă tensionată la Bac-ul restanţierilor, la prima şi una dintre cele mai dificile probe scrise, la limba şi literatura română. Unii elevi au ieşit cu zâmbetul pe buze din sălile de examen, pentru că, oricum, nu s-au pregătit, alţii, în schimb, s-au plâns de dificultatea subiectelor, neştiind ce nuvelă să aleagă.

Subiectele au fost parcă mai grele decât în sesiunea de vară, dar sper să iau cel puţin cinci. Am picat în vară la mate şi română, dar sper să iau Bac-ul de data aceasta. Vreau să mă înscriu la Facultatea de Drept, pentru că am rude în domeniu", a spus Alexandru Oprea.

În faţa centrului de examinare de la Colegiul Tehnic Transilvania zâmbetele nu mai conteneau. Aici au susţinut Bac-ul majoritatea elevilor de la liceele tehnice. George Iacob îşi câştigă deja o pâine ca ajutor de bucătar. A venit să suţină Bac-ul chiar dacă nu consideră că îl va ajuta prea mult în viaţă.

Partea a treia mi s-a părut cea mai dificilă. Nu m-am pregătit deloc, recunosc, dar sper să iau un 6 sau chiar 7. Nu cred că Bac-ul îmi va fi de folos, atât timp cât deja muncesc", a spus candidatul.

 Cu piciorul în gips, la examen

Un accident la piscină nu l-a împiedicat pe Cătălin Colţea să vină să dea Bacalaureatul. Încadrat de două cârje, tânărul s-a obişnuit deja să meargă peste tot cu piciorul în gips. Cătălin Colţea s-a dus la piscină toată vara să se distreze cu prietenii. Când a avut timp, s-a pregătit în reprize scurte şi pentru Bac. Nu s-a simţit pregătit să participe la sesiunea de vară, aşa că îşi încearcă norocul acum.

Nu m-am gândit încă ce o să fac după Bac. Mai întâi să-l iau şi mai vorbim. Cred că am făcut de un şapte la română", ne-a spus „eroul".

Flavius Doroftei a renunţat, însă, să mai iasă din casă toată vara şi s-a pus serios cu burta pe carte. Motivul? Vrea cu tot dinadinsul să fie student la Facultatea de Inginerie Mecanică.

În prima sesiune am picat la mate şi fizică, pentru că nu m-am pregătit deloc. Apoi, mi-am zis că nu mai e de glumă şi am învăţat toată vacanţa. După calculele mele, la română voi lua un 7,20", a spus tânărul încrezător.

La prima probă scrisă a examenului maturităţii au absentat 232 de înscrişi, iar unul a fost eliminat din sală pentru că a fost prins în timp ce încerca să copieze.

Subiectele de la limba română

La primul subiect elevii au avut de rezolvat mai multe cerinţe pe baza unui text la prima vedere din opera „Adela", de Gabaret Ibrăileanu. La ce de-al doilea subiect candidaţii au avut de redactat un text argumentativ de 15-30 de rânduri despre prietenie, pornind de la afirmaţia lui Nichita Stănescu „Prietenia nu este un dor, ci o prezenţă". Subiectul trei a constat în redactarea unui eseu de două-trei pagini în care să fie prezentat modul în care se reflectă o temă într-o nuvelă studiată.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite