Brăila: Copiii de la Gemenele, în vizită la Grădina Botanică din Galaţi | adevarul.ro

Brăila: Copiii de la Gemenele, în vizită la Grădina Botanică din Galaţi

Publicat:
Ultima actualizare:
0

45 de copii de la Grădiniţa Gemenele, judeţul Brăila, însoţiţi de educatoarele Ionica Cînipeanu şi Elena Negru, s-au bucurat de o plimbare inedită în Galaţi. Copiii au vizitat Grădina Botanică, au admirat nenumăratele specii de trandafiri, cactuşi şi alte plante ornamentale.

In cadrul complexului muzeal, au putut vedea o expoziţie de figuri de ceară aduse din Republica Moldova.

De neuitat a fost şi vizionarea unui film 3D cu dinozauri, copiii având posibilitatea să vadă mediul de viaţă al acestora, în condiţii deosebit de bune.

Planetariul i-a fascinat, de asemenea, pe cei mici, dar şi pe cei mari.

Documentarul despre planete şi galaxii a reactualizat cunoştinţele dobândite de cei mici la orele despre Univers.

O altă zonă a complexului, care a atras privirile curioase ale copiilor, a fost acvariul. Diferitele specii de peşti mari şi mici i-au încântat pe micuţii vizitatori.

După câteva ore petrecute în Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, copiii au luat masa de prânz într-un restaurant cunoscut de ei numai din reclamele TV; acolo, au primit mâncare specială pentru copii şi jucării.

După masă, s-au jucat într-un parc din apropiere.

Clubul Rotary Brăila i-a ajutat pe aceşti micuţi cu o parte a cheltuielilor de drum.

Acțiunea face parte dintr-un proiect anual, în care Clubul Rotary Brăila sprijină copiii din mediul rural, prin intermediul unor activități culturale, educative şi distractive.

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite