Mărirea și decăderea uzinei de plumb din Baia Mare. Efectele poluării, încă prezente în zonă
0Uzina de la Ferneziu era una dintre cele mai importante producătoare de plumb din țară. Într-o zonă minieră, fabrica asigura salarii decente, pentru care oamenii acceptau să trăiască mai puțin.
Inițial localitate de sine stătătoare, Ferneziu a devenit un cartier al orașului Baia Mare. Asta a ușurat administrarea uzinei care prelucra metale neferoase și obținea plumb.
Uzina a fost construită la 1844, fiind dotată cu mașinile și utilajele cele mai avansate, la acea vreme. Deși avea o oarecare importanță pentru economia națională, a fost dezvoltată și extinsă după venirea comuniștilor la putere, în 1947.
Astfel, ziarul local „Pentru Socialism” scria într-un număr din 1956 că la acea vreme că „Uzina de plumb «1 Mai» Ferneziu a fost dotată cu o secție nouă de convertizare a cuprului, un cuptor mare Watter Jacket, o instalație de aglomerare, un cuptor de prăjire. S-a modernizat rafinarea pirometalurgică a plumbului, s-a dat în funcțiune o secție pentru rafinarea electrolitică a plumbului.”
Textul este citat în „Baia Mare de altădată”, volum ce cuprinde o serie de articole apărute în ziarul local postdecembrist „Glasul Maramureșului”.
Producție de plumb tot mai mare
De asemenea, mai arată sursa, modernizarea uzinei a mai presupus construirea unui coș înalt de 80 de metri, cu filtre noi, pentru reducerea poluării.
Principala activitate a uzinei era obținerea de plumb decuprat, prin prelucrare pirometalurgică a concentratelor de plumb. Asta era activitatea la care foloseau acele cuptoare verticale cu cuvă tip Watter Jacket.
Producția uzinei a crescut an de an de la modernizarea uzinei. Astfel, în 1968 avea deja o producție de plumb de 12 ori mai mare decât în 1948. Producția de cupru era de 15 ori mai mare, dar a început să producă și elelente noi: bizmut metalic, farmaceutic azot lichid și oxigen lichid, mai scria ziarul local din 1956, citat de aceeași sursă. De asemeena, o instalație de producere a bioxidului de mangan a fost considerată o mare realizare la acea vreme.
În anul 2009 compania a avut o producție de 3.490 tone, în 2008 de 2.143 tone, iar în 2007 de 5.256 tone, potrivit Wikipedia.
Salarii decente contra tăcerii
Deși s-a încercat mereu reducerea poluării, aceasta a rămas doar un deziderat, zona fiind cunoscută pentru numărul mare de cazuri de saturnism, boală ce era dată de intoxicația cronică cu plumb.
În septembrie 2007, Romplumb a depășit de 3,5 ori valoarea maximă admisă a indicatorului de poluare cu plumb și de 5,9 ori indicatorul pentru cadmiu, pulberile toxice împrăștiindu-se pe o suprafață de peste șase kilometri, în zona orașului Baia Mare.
Însă dezvoltarea uzinei și salariile mai mult decât rezonabile pe care le încasau muncitorii acolo le permiteau acestora să-și întrețină familiile și să trăiască decent, chiar dacă munca în uzină le scurta viața cu câțiva ani. Cei mai afectați erau cei ce munceau acolo și copiii, dar nici adulții care locuiau în zonă nu scăpau de efectele poluării cu plumb.
„Salariul era undeva în jur de 3.000 de lei, dar pe lângă asta primeau sporuri de toxicitate și spor de noapte, pentru că se muncea în patru schimburi de câte șase ore. Mama mea nu a muncit, însă tata aducea lunar acasă peste 4.000 de lei”, povestește Ana Roman, o băimăreancă de 53 de ani care a trăit în Ferneziu.
„Noi eram o familie cu trei copii, deci cinci membri. Eram mereu în constricție cu casa, pentru că părinții mei au tot continuat să mărească locuința, pentru a avea spațiu suficient pentru toți. Cu toate acestea, aveam vacanțe și tot ce ne trebuia în casă, nu am simțit niciodată lipsuri majore”, mai spune femeia.
Poluarea masivă, efecte dramatice asupra sănătății
În plus, ea își amintește că în copilărie era mereu supusă unor proceduri de dezintoxicare, pentru reducerea efectelor plumbului din organism.
„Îmi mai amintesc că vacanțele de primăvară care erau mai scurte și nu prea aveai ce să faci - nici zăpadă, nici destul de cald nu era – mama ne ducea la analize și ne interna la spital unde ne făceau niște proceduri pentru a ameliora efectele plumbului din organism”, mai povestește băimăreanca.
„Țin minte că eram mulți copii din aceeași zonă, ne cunoșteam între noi și era distractiv în spital. Făceam tot felul de prostioare, copilării. Ne făceau niște perfuzii, dar spaima noastră a tuturor era una dintre procedurile cele mai neplăcute”, își mai amintește ea.
„Nu știu cum se numea, dar ne introdcea o sondă pe gură și trebuia să stăm cu ea în stomac până când se elimina un fel de lichid verde. Nu știu ce era, îmi amintesc doar că era foarte neplăcută și când ne venea rândul fiecăruia dintre noi, ceilați săteau pe margine și priveau speriați”, mai povestește femeia.
Munca în uzină, cea mai simplă cale
Mai târziu, mai spune ea, a lucrat chiar ea în uzină. „Am lucrat la cantina care acum e doar un morman de moloz. Îmi pare tare rău să văd cum s-a distrus totul. Aici era o forfotă și o continuă mișcare. Mâncau aproximativ 1.500 de oameni zilnic, era masa antidot, înainte de a intra în tură”, mai povestește ea.
Muncitorii mai primeau și un litru de lapte zilnic, tot ca antidot, consderâdu-se că laptele ar putea ameliora efectele plumbului în organism. „Era un avantaj, pentru că se stătea la rând cu noaptea în cap pentru un litru de lapte. Tata aducea zinic acasă chiar și doi litri, pentru că unii nu îl luau”, mai spune femeia.
Cei cre locuaiu în zonă spun că poluarea cu plumb îi făcea să simtă un gust dulceag în gât, iar aerul era înecăcios. Atmosfera sumbră și cenușie mai poate fi simțită și acum, din alte motive. Grămezile de moloz care au rămas în urma uneia dintre cele mai vechi și importante uzine metalurgice din țară, mizeriile care s-au adunat acolo, oglindesc tabloul trist al decăderii economiei românești.
Sfârșitul unei ere, efecte încă vizibile
Uzina „1 Mai”, care a devenit în 1990 „Romplumb” a intrat în insolvență în anul 2012, iar ulterior a intrat în faliment. Închiderea uzinei a fost un șoc în plan social, deoarece acolo lucrau familii întregi din zonă.
„După Revoluție s-au făcut angajări masive. Au avut prioritate cei care mai aveau un membru de familie ce lucra acolo. Așa am fost și eu, tata era deja pensionar, dar îl aveam pe fratele meu care mai lucra acolo. Noi am plecat ulterior, eu la facultate, iar fratele meu în străinătate și eram deja departe în 2012. Dar mulți dintre cunoscuții noștri au rămas acolo în continuare și au avut de suferit grav după închidere”, mai spune Ana Roman.
Cu toate că după Revoluție s-au alocat sume mari de bani pentru reducerea poluării, efectele s-au lăsat așteptate. Din păcate, poluarea persistă și acum, cu toate că nu mai este la fel de vizibilă. Specialiștii spun că solul contaminat cu plumb are nevoie de câteva sute de ani pentru a se curăța.
După închiderea activității, uzina a devenit ținta hoților care au furat tot ce s-a putut fura pentru fier vechi.
Se încarcă comentariile...
