Bacău: Copil accidentat grav pe trecerea de pietoni
0
Un copil de opt ani este internat la Spitalul Judeţean Bacău, după ce ieri a fost accidentat de o maşină în timp ce traversa regulamentar, pe trecerea de pietoni.
Accidentul s-a produs la ora 12, pe strada Mioriţei din municipiul Bacău. Poliţiştii au stabilit că un conducător auto în vârstă de 71 ani, aflat la volanul autoturismului personal, nu a acordat prioritate de trecere minorului de 8 ani, angajat regulamentar in traversarea străzii pe marcaj pietonal.
În urma accidentului, a rezultat ranirea gravă a copilului care a fost diagnosticat iniţial cu traumatism gambă dreapta şi escoriaţii, iar ulterior, cu „ fractura ambele oase gamba dreaptă”.
"Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a precizat subinspectorul NArcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.






















































