Bacău: Anton Petrea Campionul rachetomodelelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bacău: Anton Petrea Campionul rachetomodelelor
Bacău: Anton Petrea Campionul rachetomodelelor

Elevul în clasa a XI-a creează maşini şi avioane cu care participă la competiţii. Pentru munca lui, a fost răsplătit cu titlul de campion naţional la automodele şi rachetomodele.

Atras încă de mic de avioane,  Anton a început să construiască automodele şi aeromodele în urmă cu patru ani. Elevul în vârstă de 17 ani munceşte chiar şi câte trei luni pentru a construi o machetă de maşină, avion, rachetă sau planor.
Pasiunea pentru modelism i-a adus multe satisfacţii. A facut până acum zeci de automodele şi aeromodele şi spune că preferatele lui sunt rachetomodelele. Acum este campion naţional la automodele şi rachetomodele şi nu are de gând să se oprească aici.

De două ori campion naţional într-un singur an
„Am obţinut mai multe premii la concursurile de automodelism şi aeromodelism. În 2007 am participat la primul meu concurs, la Campionatul Naţional de Automodele, care s-a ţinut la Dej, şi am câştigat premiul al
III-lea la secţiunea viteză-automodele. Concursul a constat în a scoate cel mai bun timp al unei maşinuţe care se învârte în jurul ei”
, povesteşte tânărul. „În ultimii ani m-am orientat spre secţiunile viteză, acrobaţii şi  radiocomandă cu automodele şi aeromodele la care sunt campion în prezent“, explică Anton Petrea. 

Anton a participat în fiecare an la Campionatul Naţional de Automodele şi Aeromodele. A muncit foarte mult şi în 2007 a câştigat Cupa României la secţiunea rachetoplane radiocomandate. Anul acesta a fost din nou prezent la Campionatul Naţional de Automodele, desfăşurat la Bucureşti în luna mai şi a câştigat titlul de campion naţional. Ambiţia l-a motivat pe tânăr şi la scurt timp de la câştigarea titlului a mai câştigat unul, dar de acestă dată la secţiunea aeromodele.

Se pregăteşte pentru campionatul mondial
Acesta a fost ultimul an de juniorat la care a participat tânărul. Din 2010 va evolua la clasa seniori. Acest sport îl preocupă din ce în ce mai mult şi speră să se califice în 2011 la campiontul mondial de rachetomodelism. În prezent, maestrul modelelor lucrează câte patru ore zilnic.

„Mi-am impus un program drastic deoarece machetele sunt foarte greu de lucrat. Există un anumit plan şi anumite măsurători incluse în barem”, mai spune Anton Petrea.

Tânărul povesteşte că abia după ce machetele au fost construite începe munca grea pentru el. „Trebuie să exersez mult cu modelul, pentru că la concurs avem numeroase reguli pe care trebuie să le respectăm. Ne concentrăm la decolare, la aterizare şi la sunetul motorului. În plus, trebuie să mai ţinem cont şi de combustibilul rachetomodelelor, a căror formulă tot noi o compunem, pentru a le lansa în spaţiu”, a încheiat tânărul campion din Bacău.

Profil

Născut: 10 noiembrie 1991, Bacău

Educaţie: elev în clasa a XI-a la Colegiul „Anghel Saligny”     

Experienţă: creează automodele şi aero-modele de patru ani 

Familie: locuieşte cu părinţii, are şapte fraţi

Întrebări şi răspunsuri

Care este cel mai mare vis al tău?
A. P.: Deşi realizez modele, îmi doresc să pilotez un avion adevărat. Îmi doresc enorm să urmez o carieră în pilotaj.  
  
Cât timp vei mai practica acest sport?
A. P.: Până ce voi ajunge campion mondial. Voi munci mai mult, voi construi mai bine aeromodelele. Modelismul e singura mea pasiune şi nu am de gând să renunţ la ea.


ce-i place
Tânărul admiră sportivii care pot reprezenta un model pentru anumite generaţii. Pentru campion, familia este foarte importantă. Îşi ascultă părinţii şi îşi petrece cât mai mult timp cu fraţii săi. De asemenea, îi plac jocurile pe calculator.

ce nu-i place
Anton este revoltat de faptul că tinerii nu mai iubesc sportul „şi că îşi ocupă timpul cu tot felul de prostii”.

Bacău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite