Tiberiu Szucs este maestrul baloanelor de săpun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tiberiu Szucs
Tiberiu Szucs

Arădeanul este cel care readuce spiritul copilăriei, acolo unde acesta s-a pierdut, prin jocurile pe care unii le-au uitat.

Profil:

Născut. 14 martie 1965
Studii. Liceu
Familie. Căsătorit

La cei 45 de ani, Tiberiu are o pasiune mai puţin obişnuită: este un mare colecţionar al jucăriilor care ne-au colorat o dată copilăria. „Sunt un fan înrăit al baloanelor de săpun”, spune Tiberiu. Totul a început în urmă cu mai bine de şase ani, când Tiberiu i-a cumpărat fiului său de doar patru ani, un set întreg de jucării pentru făcut baloane.

„Era ziua lui şi nu ştiam ce cadou i-ar plăcea. Apoi am găsit într-un magazin un set întreg de jucării care cuprindea un pistol, o trompetă şi două rezervoare de soluţie pentru balonaşe. Întotdeauna am fost atras de acest joc al copilăriei, mai ales că atunci când eram copil, înmuiam săpunul de rufe al mamei în apă şi ne întreceam cu ceilalţi prieteni cine face cel mai mare balon de săpun”, spune Tiberiu. De atunci, arădeanul se poate mândri cu o colecţie impresionantă de „ustensile” de suflat apă cu săpun. Mai mult de atât, în urmă cu un an şi jumătate, a început să le şi comercializeze.

Cu baloanele prin ţară

„Consider că în fiecare dintre noi mai trăieşte un copil, indiferent că avem 20, 40 sau 70 de ani. Am circa două sute de astfel de dispozitive, unele destul de ciudate pe care le-am cumpărat cât timp eram plecat în concediu afară”, povesteşte Tiberiu. Deoarece birocraţia în România este prea mare, Tiberiu Szucs a renunţat la ideea de a-şi deschide un magazin de profil în Arad. În schimb, străbate ţara în lung şi în lat.

„Mă puteţi vedea la mai toate festivalurile mari din ţară. Acum, de când cu criza asta, mai frecventez şi Ungaria în week-enduri prin târguri sau parcuri. E păcat că în ziua de azi, copiii au cam lăsat la o parte vechiile jocuri, în schimbul calculatorului”, mărturiseşte Tiberiu Szucs.

Întrebări şi răspunsuri

A evoluat vechea jucărie până în prezent?
Bineînţeles. Acum ai o paletă întreagă de unde să alegi, iar soluţiile folosite sunt mult mai bune, baloanele nu se sparg şi rămân intacte minute în şir.
Care este cel mai scump aparat pe care l-ai achiziţionat până acum?
Cel mai mult am dat 30 de dolari pe un pistol anul trecut. L-am achiziţionat din Franţa, când eram în concediu. E şi cel mai bun.
Cât de căutate mai sunt aceste jucării?
Mă abţin să răspund la această întrebare pentru că nu există niciun interes. Pentru mine e mai mult un hobby decât o afacere.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite