Şoferii vor plăti cât de curând taxa de parcare printr-un simplu SMS
0Un nou sistem de taxare a parcării pe străzile din centrul oraşului este pe cale să se aplice la Arad. Şoferii se arată extrem de mulţumiţi de proiect şi spun că numai aşa vor putea scăpa de nervi atunci când intenţionează să parcheze.
O iniţiativă aplaudată de şoferii arădeni este pe cale să devină realitate: taxarea parcării prin SMS. Ideea le aparţine reprezentanţiilor Mişcării Arădene care consideră că actualul mod de plată a parcării scoate peri albi şoferilor şi au ajuns cu proiectul la primărie. „Considerăm că actualul sistem este nefuncţional şi de multe ori provoacă nervi şi stres şoferilor. De multe ori s-a întâmplat ca atunci când introducem banii în bancomat, să nu se tipărească tichetul”, a explicat Cosmin Galu, vicepreşedintele Mişcării Arădene.
Plată extrem de simplă
Şoferii spun că majoritatea aparatelor de taxat nu acceptă bancnote, ci doar monede, iar acestea trebuie să fie noi. „Unele aparate nu funcţionează corect, iar uneori mărunţişul nu este destul pentru a suplimenta erorile din aparate. Ne-am săturat să nu putem scoate un tichet de parcare, în condiţiile în care abia găsim un loc unde să ne lăsăm maşina”, a spus Valentin Cherecheş din Arad.
Noul sistem de taxare, care ar putea să intre în vigoare în perioada imediat următoare, îi va supune pe şoferi la un efort minim. În momentul în care vor parca maşina, conducătorii auto vor trimite un SMS, iar numărul de înmatriculare al maşinii se va înregistra automat într-un program. Iniţiativa Mişcării va fi propusă pentru votul aleşilor locali în următoarele şedinţe ale consiliului. „Proiectul este deja într-o fază foarte avansată, astfel că, în cea mai scurtă perioadă, sistemul va fi implementat, iar şoferii vor plăti taxa de parcare prin SMS”, a declarat Corin Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad.