Se apropie crosul pentru tinerii sportivi. Competiția va avea loc în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Arad a anunţat că în acest weekend va organiza o nouă ediţie a faimosului supermaraton de cros. Elevii doritori să ia startul la cel mai mare maraton de cros sunt aşteptaţi să se înscrie în concurs până în ziua olimpiadei.

Crosul Olimpic va fi organizat de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret în data de 21 mai, chiar în centrul oraşului. Pregătirile au început deja, iar arădenii care au înclinaţii sportive se pot înscrie în aceste zile în marea competiţie. Olimpiada se va desfăşura în mai multe categorii. La prima dintre ele se pot înscrie copiii între 6 şi 10 ani care vor avea de străbătut un traseu de la primărie la gelateria Gioneli şi retur.

Dans şi voie bună

La categoria a doua, organizatorii au anunţat că pot participa elevii cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani. Aceştia vor avea de alergat din faţa primăriei, până pe strada 30 Decembrie şi înapoi la primărie. Categoria a treia este compusă din adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani. Cei mai mari vor trebui să alerge de pe platoul Palatului Administrativ la Podgoria, apoi până în Piaţa Avram Iancu, cu oprire la primărie.

„Nici cei trecuţi de 19 ani nu vor fi excluşi din olimpiadă. Astfel că la categoria a patra traseul va fi acelaşi cu cel al participanţilor de la categoria a treia”, a spus Corina Drăghici, purtător de cuvânt la Primăria Arad.

Organizatorii au mai anunţat că adunarea participanţilor se va face la ora 11.30 pe platoul din faţa primăriei. „Programul olimpiadei va cuprinde şi muzică şi dans. La final, vor fi premiaţi câştigătorii, băieţi şi fete, la fiecare categorie”, a adăugat Corina Drăghici. La crosul de sâmbătă, se pot înscrie persoane care sunt apte din punct de vedere medical pentru practicarea sportului.

Asistenţă medicală asigurată


Organizatorii vor asigura asistenţă medicală pe traseul concursului. Aceştia nu răspund însă de accidentările întâmplate în timpul evenimentelor. „Am participat şi anul trecut, dar nu am câştigat nimic, sper ca acum să fiu mai norocos”, a spus Alin Micluţ, concurent.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite