PORTRET Ioan Virag este arădeanul care adoră imaginile foto-video

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Virag a început să lucreze în televiziune încă din anul 1996, la studioul local Intersat, la acea vreme. Arădeanul îşi aduce aminte cu drag că a început ca operator de imagine, după care a continuat ca editor imagine, regie emisie şi apoi coordonator tehnic.

Profil:

Născut. 14.03.1977
Familie. Căsătorit
Educaţie. Liceu


„Mi-am descoperit pasiunea pentru imagine după primul an în care am activat ca operator imagine. Am ştiut încă de atunci că sunt născut pentru aşa ceva. Mi-am propus să îmbrăţişez această meserie şi mulţumesc la Dumnezeu că am reuşit să învăţ atât de multe lucruri”, îşi aduce aminte Ioan.
În 1998 şi-a achiziţionat primul aparat foto mai performant cu care a reuşit să facă fotografii mult mult mai bune din punct de vedere calitativ. La început, Ioan recunoaşte că făcea poze doar pentru el, pentru propria colecţie pentru că totul a luat-o ca pe o pasiune, iar în timp, hobby-ul s-a transformat într-o adevărată profesie. „După ce am căpătat mai multă experienţă în acest domeniu şi fotografia a devenit profesia mea de bază, am încercat să ridic tot mai mult această activitate la rang de artă”, a punctat arădeanul. În acest sens, Ioan are la ora actuală un portofoliu demn de apreciat, bogat în ceea ce priveşte pictorialele. A realizat multe pictoriale în ţară, dar şi în străinătate, în ţări precum Italia şi Ungaria.

Fotografia, pe primul loc

De-a lungul anilor, a terminat şi un curs foto atestat de Ministerul muncii. La scurt timp după ce a primit diploma, bărbatul a devenit membru al Fotoclub Arad şi membru al Asociaţiei artiştilor fotografi din România.

„Cu toate că ne aflăm în era fotografiei digitale şi fiecare persoană are acasă un aparat foto digital sau un telefon mobil cu care poate face fotografii, cred că aşa cum mergem la stomatolog, ar trebui să mergem şi la un studio foto”, a mărturisit Ioan Virag.

În timp, arădeanul şi-a deschis şi un studio foto, unde pe lângă fotografiile pe care le face clienţilor îşi desăvârşeşte ideile. „Pozele făcute în studio se pot transpune pe hârtie, într-un album care se poate răsfoi mai uşor decât dacă sunt puse pe computer”, a explicat fotograful.

Ioan recunoaşte că îşi împarte această pasiune şi cu fiul său Arthur căruia i-a dat primul lui aparat foto.  Ioan mai spune că şi-a deschis studioul foto pentru că acolo se poate „juca” cu lumina şi poate să experimenteze cum vrea. În schimb, afară trebuie să se mulţumească cu lumina soarelui.

Întrebări şi răspunsuri


Ce calităţi trebuie să aibă un bun fotograf?
Să ştie să transimită un mesaj prin fotografiile lui, persoanelor care le privesc. Să-i placă frumosul, să aibe răbdare şi să fie dispus la noi provocări.
Ce altceva ai fi ales în afară de fotografie?
Nu cred că altă meserie mi s-ar potrivi mai bine. Am simţit de mic că am o înclinaţie mai aparte către această activitate, aşa că mi-am zis să-mi încerc norocul.
Cam câte fotografii conţine colecţia ta?
De ordinul miilor. Nu ştiu să dau un număr exact, oricum am foarte multe şi nu vreau să mă opresc aici.

Ce-i place
Ioan Virag recunoaşte că îi place să gătească, dar şi să mănânce.  Îi place să facă excursii pe munte, atât pe jos cât şi cu bicicleta. „Îmi place oraşul în care trăiesc pentru că are multe zone frumoase care pot fi transpuse pe hârtie”, a concluzionat fotograful.

Ce nu-i place

„Nu-mi plac minciuna şi neseriozitatea. Nu suport oamenii grandomani şi încerc să-i evit. Îmi place să-mi aleg cu grijă prietenii şi să am parte doar de oameni serioşi. Nu-mi place să întârzii undeva şi să fiu luat de prost”, a încheiat Ioan Virag.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite