PORTRET FOTO Miloslav Halasi împăiază trofeele cele mai de preţ ale vânătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miloslav Halasi provine dintr-o familie în care vânătoarea reprezintă o tradiție transmisă din generație în generație. Spune că a vânat până acum căpriori, mistreți și un cerb prins în Slovacia.

Profil:
Născut. 1 iulie 1982, Arad
Familie. necăsătorit
Educaţie. Facultatea de Știinte Economice, specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune, în cadrul Universității Aurel Vlaicu, masterat în aceeași specializare.
 
Primul contact cu vânătoarea l-a avut încă din copilărie. „De mic am fost fascinat de tot ce avea legătură cu vânătoarea și singurul lucru de care am fost sigur a fost că atunci când eu am să fiu mare, o să mă fac vânător”, își aduce aminte tânărul din Nădlac.


Miloslav spune că prima oară când a participat la vânătoare avea 12 ani,  la „deschiderea sezonului” de iepuri, alături de tatăl lui. „Din acea zi nu am ratat nicio ieșire. Atenția mea s-a mutat pe cărțile de specialitate și atlasele de ornitologie. Am citit tot ce mi-a picat în mână și așa au urmat câțiva ani de ucenicie până la vârsta minimă pentru a putea deveni vânător. A venit examenul de promovare, iar apoi tatăl meu mi-a făcut cadou arma lui, arma de care nu mă pot despărți nici astăzi”, a povestit tânărul.

image
image

Au trecut astfel zece ani și tot atâtea sezoane în care Miloslav a învățat multe despre ceea ce înseamnă acest sport. Tânărul nu percepe vânătoarea fără compania câinelui. „În cea mai mare parte a timpului am participat la vânătoare în zona noastră, la câmpie, vânatul principal fiind iepurele și fazanul, dar am fost și la pădure la vânat mare”, a spus Miloslav.

Cel mai căutat taxidermist

Spune că a vânat până acum căpriori, mistreți și un cerb prins în Slovacia. Pasiunea cea mai mare însă pentru Miloslav rămân rațele și gâștele. Pe lângă vânătoare, tânărul se ocupă și de arta taxidermiei, adică împăiază animale.
„În vremurile când eram copil, tatăl meu era singurul taxidermist din zonă, unul foarte ocupat și cu o muncă de calitate, multe din lucrările lui s-au păstrat și până astăzi în stare perfectă. 

image

Primele încercări le-am avut în urmă cu aproximativ zece ani, când am exersat pe mai multe ciori, iar treptat am încercat să fac o rață. Eșecurile începutului aproape că m-au făcut să renunț, însă am avut susținerea și sfaturile tatălui meu de fiecare dată”, a explicat vânătorul.



Până în prezent, Miloslav a împăiat animale pentru vânători din aproape toate colțurile țării. În mare parte a fost vorba de rațe și fazani, dar și cocoși de munte, care sunt trofeele cele mai de preț ale vânătorilor de păsări.


Întrebări și răspunsuri:

Ce ți-ai fi dorit să vânezi?
Poate mai multe sau mai puține, toate vor veni la vremea lor. Destinațiile la care visez de mult timp nu sunt nici pe departe Africa sau Alaska, ci zonele de lângă Delta Dunării și Scandinavia, tot pentru păsări și, desigur, tot în compania câinelui.

Cât de greu ți-a fost să înveți arta taxidermistă?
Am încercat mult timp să găsesc metode de a-mi îmbunătăți munca, însă fără folos. Am reușit în cele din urmă să stabilesc câteva contacte, cu persoane cu o pregătire net superioară în acest domeniu care au avut amabilitatea să-mi împărtășească din cunoștiintele lor.

Ce-i place
Să lucreze cu păsările. De câțiva ani s-a specializat și în împăiatul mamiferelor de talie mică, jderi, dihori și a ajuns chiar la vulpi și bursuci. „Clienții mei în mare parte sunt vânători, dar am mai făcut și câteva lucrări care le-am oferit spre vânzare”, a spus tânărul.

Ce nu-i place
Nu-I plac oamenii neserioși și fără putere de muncă. „Nu există nicio limită superioară, nici un capăt, doar ambiție pentru mai bine. Obiectivul pe care mi l-am propus este ca peste câțiva ani să pot să particip la o competiție internațională.







image
image
Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite