Persoanele de la centrele de zi învaţă cum să se apere de infractori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele de vârsta a treia din Arad au întâlniri periodice cu poliţiştii. Totul se desfăşoară în baza Programului local de prevenire a furturilor din locuinţe şi antivictimizare a persoanelor vârstnice. De această dată a fost rândul celor de la centrul din Vlaicu să primească sfaturi.

Astfel, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii de proximitate  le-au expus celor prezenţi sfaturi preventive, situaţii reale cu care se pot confrunta în viaţa cotidiană dar şi aspecte legate de constatările făcute în urma unor exerciţii „de vigilenţă”  realizate de poliţişti în perioada precedentă. De asemenea celor prezenţi le-a fost reamintită importanţa numărului unic de urgenţă 112 şi cazurile în care acesta trebuie apelat.

De asemenea, au mai fost purtate discuţii cu privire la siguranţa în mijloacele de transport în comun sau în locurile aglomerate pe care le frecventează cei în vârstă, atitudini ce trebuie adoptate în relaţia cu persoanele străine care sub diferite pretexte pătrund în imobile, şi sporirea atenţiei în timpul prezenţei la unităţile bancare sau bancomate, atunci când ridică bani, şi alte probleme cu care se confruntă această categorie de persoane.

„Activităţile desfăşurate s-au bucurat de  atenţia cetăţenilor care au apreciat sfaturile primite şi şi-au arătat interesul pentru siguranţa personală în cadrul dezbaterilor interactive ce au avut loc în  centrele  pentru vârstnici. 

Vom continua acţiunile şi la celelalte Centre de zi pentru vârstnici din municipiu dar şi la asociaţiile de locatari. Scopul principal al acestor întâlniri fiind  adoptarea  unor măsuri de siguranţă a locuinţelor şi  luarea unor măsuri cât mai eficiente de protecţie împotriva infractorilor”, spune  inspector principal Camelia Tuduce, purtător de cuvânt din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Arad. 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite