Moş Crăciun din nord a venit la copiii arădeni plin de cadouri și surprize
0
Reprezentanţii societăţii civile din Arad au decis ca în această săptămână să se dedice în totalitate copiilor.
Ieri şi astăzi, ei au reuşit să aducă un zâmbet pe feţele unor micuţi din Arad, chiar în incinta mall-ului. Copiii au primit cadouri de la tineri sosiţi din Irlanda de Nord, prin intermediul a două fundaţii, Road of Hope şi Friends of Romania.
Cei de la Mişcarea Arădeană s-au oferit ca voluntari în acest proiect. Lor li s-au alăturat mai multe fundaţii, şcoli generale şi parohii din Arad. Săptămâna va continua cu distribuirea şi donarea cadourilor în şcolile şi liceele arădene.
„După un an în care organizaţia noastră a demarat acţiuni pentru întreaga comunitate arădeană, ne-am propus să dedicăm săptămână aceasta exclusiv copiilor. Vom avea acţiuni şi mâine, dar şi săptămâna viitoare”, spune Claudiu Cristea, preşedintele Mişcării Arădene. Micuţii au fost foarte încântaţi de cadourile primite, le-au recitat câte o poezie şi au cântat colinde. Copiii s-au întâlnit chiar şi cu Moş Crăciun, care, de asemenea, a fost foarte darnic cu ei.