Consilierii municipali vor să elimine din centrul Aradului toate magazinele second-hand

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest sens au adoptat noul  Regulament de desfăşurare a activităţilor comerciale şi  desfiinţarea magazinelor second-hand din Centrul Vechi al Aradului şi de pe Bulevardul Revoluţiei. 

Patronii magazinelor spun că este o hotărâre abuzivă şi nu vor ceda uşor spaţiile din centrul oraşului. „Avem contracte de închiriere şi nimeni nu poate să ne  impună ce să vindem. Ne vom aduna toţi patronii magazinelor second-hand, ne vom lua un avocat şi vom ataca în instanţă această hotărâre”, a declarat Cosmin Ardelean, patron.
 
Reprezentanţii primăriei spun că magazinele se pot muta  oriunde altundeva în afara zonelor precizate în noul regulament. “Această reglementare este impusă de necesitatea asigurării unor standarde civilizate de comerţ în această zonă emblemă a oraşului”, a declarat Corina Drăghici, purtător de cuvânt Primăria Arad
 
Cei mai supăraţi pe această hotărâre sunt clienţii acestor magazine

 
“De ce să le desfinţeze, pentru că noi avem nevoie de magazinele acestea pentru că nu avem bani să cumpărăm haine noi. Salariile noastre sunt foarte mici”, a declarat Norica Iftode.
 
“Din păcate cu criza asta nu putem cumpăra din alte locuri, unde hainele sunt mai scumpe. Găseşti de multe ori lucruri de calitate la preţuri foarte bune. E o şansă pentru cei care nu-şi permit”, a declarat Bogdan Tudorache.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite