Calea Aurel Vlaicu din Arad: strada cu cele mai multe mall-uri pe metru pătrat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Calea Aurel Vlaicu devine cea mai importantă axă de shoping a oraşului, aici vor funcţiona cinci complexe comerciale. Investiţiile dezvoltate în această zonă a oraşului vor aduce noi locuri de muncă. Concurenţa ar putea produce oferte foarte bune.

Calea Aurel Vlaicu este pe cale de a deveni artera cu cele mai multe mall-uri din România. Pe o porţiune de aproximativ şapte kilometri vor funcţiona cinci centre comerciale noi, de dimensiuni mari. Firmele care vor expune şi vinde aici produc locuri de muncă.

Galleria Arad

image

În acelaşi timp creşte concurenţa, situaţie care trebuie să atragă oferte tot mai avantajoasă. Unii dintre viitorii clienţi sunt însă sceptici, când sunt întrebaţi cum văd această dezvoltare fără precedent pentru oraşul nostru. „Cred că singurul aspect bun din toate aceste investiţii de milioane de euro sunt locurile de muncă noi. În rest, sincer să fiu, eu unul nu le văd rostul. Nu mai există putere de cumpărare”, a spus Marius Anton din Arad.

Adversarii se unesc
Primul centru comercial mare din Arad a fost inaugurat în aprilie 2008. Este vorba de Armonia Arad, iar anul trecut în martie, s-a inaugurat mall-ul  Atrium Center.

La ora actuală este în construcţie Galleria Arad, care va fi situată în imediata vecinătate a liniilor de cale ferată de la Fortuna. „De două-trei luni purtăm discuţii pentru un parteneriat cu vecinii. Am spus că din două centre comerciale, numai unul va cădea, iar prin podul cu care vrem să unim mall-ul Atrium cu AFI, nu vom mai fi în competiţie”, a declarat Israel Visel, managerul AFI Palace Cotroceni.

Mall-ul Atrium unit în viitor cu AFI

image

Israel Visel spune că anul acesta va porni construcţia pentru cel de-al patrulea mall de pe Calea Aurel Vlaicu. Un alt centru comercial, care încă este în faza de proiect, e West Gate. Acesta urmează să fie construit pe aceeaşi arteră.

Dezvoltarea mall-ului, în cifre
Centrul comercial Galleria va avea 33.000 de metri pătraţi. Valoarea investiţiei: 70 de milioane de euro. Vor funcţiona magazine exclusiviste de 30, până la 50 de metri pătraţi. Oraşul nostru devine astfel unul dintre cele mai aglomerate pe shopping. Este vorba de un total de peste 200.000 de metri pătraţi închiriabili.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite