Premiat cu 1000 de lei la împlinirea vârstei de 100 de ani, un bătrân din Liţa se gândeşte să pună banii la CEC

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Giuclea
Ion Giuclea

Ion Giuclea a împlinit 100 de ani pe 2 iulie. Bătrânul din Liţa a fost premiat de Consiliul Judeţean Teleorman cu 1000 de lei şi vrea să pună banii la CEC pentru ”zile negre”. Ion Giuclea a trecut printr-un război mondial, s-a închinat regelui Mihai şi a suportat regimul comunist, ajungând să voteze până şi la referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu.

Pare greu de crezut că un bătrân care a trecut de 100 de ani se mai gândeşte să facă economii. Şi cu toate astea, Ion Giculea din comuna teleormăneană Liţa se gândeşte să pună la CEC cei 1000 de lei primiţi în dar de la Consiliul Judeţean Teleorman, cu ocazia împlinirii a 100 de ani. Pe b[trân l-a lăsat un pic auzul şi nici de văzut nu mai vede prea bine, dar simţul de om gospodar şi econom care l-a ghidat toată viaţa continuă să fie ager. Născut în 1913, nea Ion a trecut printr-un război, a fost pe front, s-a luptat cu nemţii şi cu ruşii, s-a închinat regelui Mihai, a suportat regimul comunist şi a ajuns să voteze la referendum pentru demiterea preşedintelui Băsescu.  Peste toate etapele zbuciumate din viaţa sa, Ion Giuclea a trecut cu zâmbetul pe buze, zâmbet pe care îl mai păstrează chiar şi după 100 de ani de la naştere.

A luptat pe frontul din Moldova

Şapte clase a făcut Ion Giuclea în satul lui natal, Liţa, după care a abandonat şcoala în favoarea pământului şi toată viaţa sa a însemnat agricultură. În 1935 a fost încorporat în Regimul 15 Artilerie din Turnu Măgurele, în armată devenind sergent şi ajungând la Transmisiuni. După lăsarea la vatră, în anii 1943-1944 a fost concentrat la Iaşi, în Moldova, unde a luptat împotriva ruşilor. Trecut în rezervă definitiv după încheierea războiului s-a întors acasă , la Liţa , să continue munca la câmp. S-a căsătorit cu Tudora şi a avut doi copii. Toată viaţa sa a însemnat muncă la câmp. A trăit din agricultură şi a ajuns să trăiască la  bătrâneţe dintr-o pensie de 250 de lei, ca urmare a prestaţiei avute zeci de ani la CAP-ul din localitate. La cei 250 de lei se mai adaugă alţi 220 de lei, cât reprezintă pensia de veteran de război. Nea Ion şi-a pierdut soţia în urmă cu aproape 20 de ani şi şi-a îngropat  unul dintre fii. Le-a supravieţuit fraţilor, rudelor, apropiaţilor şi a ajuns la 100 de ani să fie premiat pentru longevitate de mai marii judeţului. Cum a reuşit să ajungă la această vârstă, nici nea Ion nu ştie. Spune doar că nu a fumat, nu a băut şi a fost un om activ cumpătat. ” Chiar şi acum la 100 de ani mai ia mătura şi îşi face curat în camera lui. Toată viaţa a fost foarte activ. Poate că acesta a fost secretului lui, pe lângă faptul că nu a făcut excese de nici un fel”, spune nora care îl are în grijă.

Nu a luat niciodată medicamente

Rudele care îl au în grijă pe bătrân spun că acesta nu suferă şi nu a suferit de nicio boală. Nu a luat şi nu ia medicamente. Doar o ţuică, din când în când înainte de masă,  mâncarea înseamnând  ceva sfânt peste care nici la 100 de ani, Ion Giuclea nu sare. ” El mănâncă de dimineaţă în fiecare zi. Nu ia medicamente deloc”, povesteşte nora lui. Chiar dacă nu mai aude prea bine şi nici nu mai vede ca-n tinereţe, Ion Giuclea este ancorat în realitate. Se uită la televizor , ştie cine este preşedintele ţării şi chiar a venit la referendumul de anul trecut să-şi exercite dreptul la vot. 

S-a interesat dacă va primi ”premiul” lunar

 Ion Giuclea a primit cei 1000 de lei acordaţi de Consiliul Judeţean Teleorman, prin intermediul preşedintelui CJ, Adrian Gâdea, cu zâmbetul pe buze. Spre surprinderea tuturor, bătrânul a spus că va pune banii la CEC pentru zile ”negre”. Mai mult decât atât, centenarul a întrebat dacă va primi banii, lunar: ” Am pensie mică. Voi primi în fiecare lună aşa, că ar fi bine?”

15 centenari sunt în Teleorman

Alături de Ion Giuclea, alţi trei centenari din judeţ au fost premiaţi cu câte 1000 de lei. Consiliul Judeţean Teleorman este iniţiatorul acţiunii prin care toţi cei care au ajuns la 100 de ani vor fi premiaţi cu bani. Instituţia a identificat anul acesta 15 teleormăneni care au ajuns la vârsta de 100 de ani şi va merge, în  perioada urmăoare, în toate localităţile din care provin aceştia pentru a le înmâna premiile.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite