VIDEO Iarnă de poveste pe Transalpina, şoseaua cu cea mai mare altitudine din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transalpina şi peisajul superb din munţi
Transalpina şi peisajul superb din munţi

Peisaj de poveste pe Transalpina odată cu prima ninsoare. Chiar dacă drumul naţional ce ajunge la o altitudine de peste 2000 de metri este închis, există temerari care se aventurează prin zăpadă.

Experienţa este periculoasă, dar oferă senzaţii deosebite într-un cadru natural de poveste. Zăpada depăşeşte 15 centimetri şi anunţă o iarnă bogată în precipitaţii în această zonă a ţării.

În Alba, Transalpina este închisă de la kilometrul 79, între Oaşa şi Tărtărău, zona aflată la limita judeţului. Accesul în zona alpină pe DN 67C este închis încă din 15 noiembrie până la primăvară, iar acest lucru este semnalizat cu mai multe panouri de avertizare, potrivit directorului Secţiei de Drumuri Naţionale Alba, Liviu Hondola.

Hondola a spus că la kilometrul 79 există un indicator rutier cu accesul interzis, iar pe traseul din Transalpina pe care se circulă există alte indicatoare sau panouri, unele de patru metri pătraţi, prin care şoferii sunt avertizaţi că drumul este închis în timpul iernii din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Liviu Hondola a spus că, spre exemplu, există astfel de panouri la Petreşti, la kilometrul 143 şi la Dobra, la kilometrul 119.

“Noi am luat toate măsurile pentru a avertiza şoferii care intră pe acest drum că o porţiune de zece kilometri, în zona alpină este închisă. Cred că numai cine nu vrea nu observă panourile prin care este avertizat că drumul este închis. Spre exemplu, până în zona Rânca există cel puţin şase panouri de avertizare”, a mai spus Hondola.

Iarnă de poveste pe Transalpina, şoseaua cu cea mai mare altitudine din România

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite