Cum a făcut bani Ioan Popa, cel mai bogat om din Alba
0
Ioan Popa, patronul comapaniei Transavia SA Oiejdea, este potrivit Topului Forbes 500 Miliardari cel mai bogat om din Alba. A intrat în afaceri în anul 1991, când a înfiinţat firma ce a ajuns cea mai mare din România pe piaţa cărnii de pasăre.
Evoluţia afacerilor companiei Transavia a fost pozitivă în toţi cei 20 de ani de existenţă. A cumpărat active ale unor firme în faliment, societăţi întregi care desfăşoară activităţi în domeniu şi a realizat investiţii proprii de zeci de milioane de euro. În ultimii ani a început o campanie de achiziţionare şi arendare a unor suprefeţe mari de teren. Secretul reuşitei, după cum a explicat chiar omul de afaceri, este calitatea.
„Eticheta Transavia nu se va pune vreodată pe produse care nu sunt de calitate. Am avut 20 de ani în care în fiecare an am avut profit şi am realizat ceva. Am încercat să multiplicăm, şi sub raport financiar, şi sub raport material tot ceea ce am făcut, am crescut de la an la an, a crescut numărul de angajaţi în fiecare an, au crescut salariile şi a crescut cantitatea de carne pe care am produs-o. Absolut tot lanţul de produse pe care îl avem este organizat în circuit închis şi nu apelăm decât sporadic la serviciile terţilor, iar asta atunci când eventual este vorba de anumite transporturi speciale“, a spus omul de afaceri. În prezent, compania Transavia are 1.364 de angajaţi în şase judeţe.
Grupul deţine are o fabrică de procesare a cărnii inaugurată în mai 2008, în urma unei investiţii de 17 milioane de euro. Transavia deţine mai multe ferme de pui de carne, o fabrică de nutreţuri combinate, două abatoare performante de industrializare a cărnii. În 2007, Transavia a preluat unul dintre producătorii tradiţionali de pe piaţa românească – Avicola Braşov –, devenind lider pe piaţa internă a cărnii de pasăre. Pentru 2011, Transavia are planificate investiţii de 10-13 milioane de euro, sume alocate pentru integrarea diviziei vegetale (care îl ajută la obţinerea unor furaje ieftine, în contextul crizei mondiale a cerealelor), dar şi majorarea capacităţii de depozitare a fabricii de nutreţuri combinate.
Produsele Transavia sunt prezente pe piaţa internă în procent de 75%, în marile lanţuri de retail, prin brandul Fragedo. În marile magazine, peste 85% îl reprezintă carnea proaspătă de pui. Compania exportă produsele în ţări precum Europa, Anglia, Olanda, Germania, Franţa şi are în proiect să ajungă şi în Arabia Saudită. Anul trecut, Ioan Popa a avut afaceri totale de peste 100 de milioane de euro – un prag psihologic –, ceea ce reprezintă o creştere uşoară faţă de 2009. Speră ca şi în acest an să se menţină pe un trend ascendent.
Aflaţi cât de mare este averea omului de afaceri Ioan Popa din noul TOP Forbes 500 Miliardari pe care îl găsiţi la chioscurile de ziare!