Un vaccin experimental american împotriva Covid-19 produce anticorpi la şoareci
0
Inovio Pharmaceuticals Inc, companie farmaceutică finanţară de Fundaţia Bill şi Melinda Gates, a anunţat că vaccinul împotriva noului coronavirus, aflat în studiu, produce anticorpi la animalele de laborator.
„Am observat răspunsuri ale anticorpilor care îndeplinesc multe dintre lucrurile pe care am vrea să le vedem la un eventual vaccin”, a declarat dr. David Weiner, directorul centrului pentru vaccinuri şi imunoterapie din cadrul Institutului Wistar, care a colaborat cu Inovio, informează agerpres.ro.
Acesta a adăugat că în acest fel pot fi vizate lucrurile care ar împiedica virusul de la a găsi un adăpost sigur în organism.
Compania Inovio, care a început testarea pe oameni a vaccinului său în aprilie, a declarat că rezultatele preliminare în urma studiului clinic sunt aşteptate în luna iunie.
După obţinerea acestora, Inovio se va adresa Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite pentru autorizare astfel încât să se poată trece la fazele următoare ale studiului clinic, în iulie sau august.