Soldat american, ucis de doi kuwaitieni | adevarul.ro

Soldat american, ucis de doi kuwaitieni

Publicat:
Ultima actualizare:
0

* Teroristii au legaturi cu Al-Qaida * Pentagonul isi reconsidera pozitia in privinta utilizarii Kuwaitului ca baza de lansare a unui atac asupra Irakului

Un militar american a fost ucis, iar altul ranit intr-un schimb de focuri, marti, in Kuwait, de catre doi militanti islamisti kuwaitieni. Cei doi teroristi au fost omorati, la randul lor, de catre infanteristi americani, care participau, alaturi de soldati kuwaitieni, la manevre militare comune desfasurate intr-o mica insula din Kuwait. Incidentul constituie primul atac de acest fel asupra trupelor americane aflate pe teritoriul kuwaitian, de la campania militara impotriva Irakului, din 1991. Potrivit unor oficialitati din Pentagon, atacul de marti va duce la reevaluarea masurilor de securitate pentru cei aproximativ 6.000 de soldati americani desfasurati in Kuwait si complica planurile Casei Albe de a utiliza acest stat ca rampa de lansare a unui atac asupra Irakului. Spre deosebire de alte tari din Golful Persic, care si-au manifestat o puternica opozitie fata de prezenta militara a Statelor Unite pe teritoriul lor, kuwaitienii au considerat pana acum ca soldatii americani contribuie decisiv la asigurarea integritatii teritoriale a Kuwaitului. Ministerul de Interne din Al Kuwait i-a identificat rapid pe cei doi cetateni kuwaitieni, in varsta de 21 si respectiv 28 de ani, care au deschis focul asupra americanilor, precizand, de asemenea, ca a fost vorba despre "un act terorist". Sub protectia anonimatului, alte surse oficiale kuwaitiene au declarat ca atacatorii s-ar fi antrenat in Afganistan, alaturi de membri ai retelei teroriste Al-Qaida. La randul lor, oficialitati ale administratiei de la Washington au afirmat ca agresorii se aflau de mai multa vreme in vizorul serviciilor secrete americane.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite