Şansa lui Geoană

Sebastian Lăzăroiu sociolog

întâmpla acest lucru. E nevoie de sprijinul unor parlamentari din coaliţia aflată la guvernare. Din ce motiv ar vota aceşti parlamentari împotriva propriului cabinet? Sunt multe motive ce pot fi imaginate, de la ineficienţa actului de guvernare până la destrămarea coaliţiilor. Actuala coaliţie la guvernare s-a destrămat de mult, dacă ar fi să judecăm faptele. Totuşi PSD a avut interesul să ţină în viaţă un guvern cu un prim-ministru atât de slab. În plus, un premier aflat în relaţii de adversitate cu preşedintele ţării convenea de minune social-democraţilor. De aceea, PSD nu s-a ostenit şi nici nu s-a grăbit să-l debarce pe Tăriceanu. E de presupus că, dacă ar fi vrut, ar fi făcut-o. Pentru că un PC ţâfnos, o UDMR demonstrativă şi unii parlamentari dezamăgiţi sau frustraţi din PNL şi PD ar fi fost suficienţi pentru a aduna 50% +1. Ce s-a schimbat între timp? Între timp, liberalii din guvern au început să trateze PSD ca pe un "aliat captiv": Vreţi-nu vreţi trebuie să ne susţineţi, pentru că altfel ajungem la anticipate şi vouă nu vă convin anticipatele în acest moment, par a spune oamenii lui Tăriceanu. Iritaţi de această atitudine, pesediştii par a se revolta. Au ajuns să fie consideraţi partid aflat la guvernare sau, în cel mai bun caz, un partid de opoziţie impotent. Cum poţi să te numeşti opoziţie puternică dacă nu poţi răsturna un cabinet atât de slab? Între timp, Geoană şi-a consolidat autoritatea în partid prin izgonirea lui Năstase de pe firmament. Dar PSD nu a devenit mai puternic şi nici mai credibil în rândul electoratului. Pentru asta, PSD trebuie să arate că mai reprezintă încă un actor pe scena politică de care nu poţi să nu ţii seama. Sigur că şi până acum PSD a jucat acest rol. Dar discret. PNL s-a sprijinit în actul de guvernare şi în războiul cu Băsescu pe învăţăturile şi asistenţa fraţilor mai experimentaţi din tabăra social-democrată. Dar publicul nu ştie asta. Pentru că liberalii neagă public orice legături cu partidul lui Geoană, ba mai mult, pentru a fi şi mai credibili, îşi atacă sistematic aliaţii captivi (apogeul acestui joc duplicitar a fost atins când un tânăr deputat a fost suspendat din partid pentru că a confirmat public conexiunile cu PSD). Cine câştigă prin acest joc? Liberalii aflaţi la guvernare, care reuşesc să prelungească indefinit agonia. Pediştii recalcitranţi, care par a fi mai degrabă în opoziţie decât la putere şi, evident, Băsescu, care este principalul opozant al lui Tăriceanu. Jocul ar putea să se încheie în luna iunie. Geoană are şansa unică de a fi preşedintele primului partid de opoziţie care răstoarnă un guvern printr-o moţiune de cenzură. Sau, în orice caz, va putea prezenta lucrurile în acest fel, dacă moţiunea va avea succes. Şi moţiunea va avea succes dacă: peremiştii îşi vor fi rezolvat, în sfârşit, problema sediilor; unii pedişti îşi vor fi gândit deja afacerile independent de cercurile din jurul lui Tăriceanu; Viorel Hrebenciuc va trece peste simpatiile sale pentru preşedintele Camerei Deputaţilor; în fine, Iliescu şi Rus nu vor fi atât de geloşi pe un potenţial succes al lui Geoană.